Trei persoane, reţinute pentru trafic de influenţă. Ar fi promis să-i scape de puşcărie pe figuranţii unui dosar de viol
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Trei persoane, reţinute pentru trafic de influenţă. Ar fi promis să-i scape de puşcărie pe figuranţii unui dosar de viol

Trei bărbaţi din Floreşti şi Sângerei au fost reţinuţi, astăzi, de ofiţerii Direcţiei generale teritoriale Nord a CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă şi de cumpărare de influenţă. Potrivit denunţătorului, aceştia ar fi pretins de la mai multe persoane, care erau cercetate pentru infracţiuni cu caracter sexual, câte 55 000 de lei de la fiecare pentru a le reduce pedeapsa sau pentru o sancţiune mai blândă.

Potrivit materialelor cauzei, bănuiţii ar fi promis că pot influenţa persoane publice atât din cadrul Poliţiei, cât şi a procuraturii şi judecătoriei Floreşti, în scopul determinării acestora de a adopta decizii favorabile figuranţilor în dosarul de viol. În procesul de acumulare a probelor, precum şi în baza declaraţiilor oferite de denunţător, s-a constatat că de la fiecare persoană implicată în dosarul de viol s-ar fi pretins şi primit a câte 55 000 de lei, în mai multe tranşe, pentru aplicarea unei pedepse mai blânde - promisiune, pe care, însă, nu au onorat-o.

În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar cei trei suspecţi au fost reţinuţi pentru 72 de ore. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, ei riscă până la 7 ani de închisoare sau amendă penală 3000 la 4000 unităţi convenţionale.

 
Similare
RECOMANDĂRI