Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Trotuarele din satul Cupcini, raionul Edineţ, au fost reparate cu bani din Germania

Circa 11 de kilometri de trotuar a fost reparaţi în satul Cupcini, raionul Edineţ. Este vorba de căile pietonale ce duc spre şcoli, grădiniţe şi instituţiile medicale. Costul lucrărilor se ridică la 250 de mii de euro, iar mai bine de jumătate din sumă a fost oferită de Banca Germană pentru Reconstrucţie.

Aceste trotuare din satul Cupcini nu au mai fost reparate de cel puţin 15 ani. Pline de gropi, apă şi noroi, pe timp de ploaie, trotuarele erau, practic, inaccesibile pentru localnici, mai ales pentru copiii care mergeau la şcoală.

Pavajul nu a mai fost reparat din cauza lipsei banilor în bugetul local. Acum, cu sprijinul partenerilor germani, au fost reparaţi 11 mii de metri pătraţi de trotuar. Este vorba de căile ce duc spre grădiniţe, şcoli şi instituţii medicale.
 
„Trebuiau mulţi bani. Nu erau în buget aşa bani. A fost o investiţie mare de aproape 6 milioane de lei în acest an. Sunt bani mari pentru noi. Dar s-a făcut ce s-a făcut, ce vedeţi”, a declarat IVAN OSTAFCIUC, primarul satului Cupcini
 
„Pentru Germania este important să contribuie la ridicarea calităţii vieţii oamenilor, iar prioritar este o infrastructură bună. Avem proiecte similare în diferite regiuni la nord, la sud, în Călăraşi, Cahul. Nu sunt aceleaşi proiecte, dar la fel de importante”, a spus Excelenţa Sa ANGELA GANNINGER, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova
 
Valoarea totală a proiectului a fost de 249,7 mii de euro, dintre care 150 de mii de euro sunt de la Banca Germană pentru Reconstrucţie.

Din 1993, Germania a oferit Republicii Moldova peste 300 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, în special în zonele rurale.
 
Similare
RECOMANDĂRI