Un Centru de informare turistică a fost deschis la Călăraşi
Sursa foto:ADR Centru Vizualizari:

Un Centru de informare turistică a fost deschis la Călăraşi

La Călăraşi a avut loc ieri lansarea Centrului de informare turistică, creat în cadrul proiectului transfrontalier R. Moldova-România, cu genericul MuseumInfoTur. Acesta este finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Comun România - Republica Moldova 2014 – 2020.

Evenimentul a fost organizat de Muzeul de Istorie şi Etnografie „Dumitru Scvorţov-Russu" din oraşul Călăraşi, în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Centru şi Asociaţia de Dezvoltare a Turismului în R. Moldova, relatează Moldpres.

„Acesta este un rezultat al curajului şi determinării reprezentanţilor locali, care s-au angajat să fie un exemplu pentru Centrele de informare turistică din cadrul reţelei, precum şi pentru alte puncte de informare care sunt funcţionale pe teritoriul ţării noastre”, a explicat Lilia Ţurcan, manager de proiect.

Pentru creşterea capacităţilor reprezentanţilor care activează în Centrele de Informare Turistică au fost organizate sesiuni de instruire tematice. De asemenea, pentru buna desfăşurare a activităţilor de informare, Centrul nou-creat a fost dotat cu echipament modern. Acestea reflectă patrimoniul cultural şi natural din arealul proiectului, conform sursei citate.

Inaugurarea celor şapte Centre de informare turistică din Republica Moldova se desfăşoară în perioada 3-6 mai, în incinta muzeelor parte a proiectului MuseumInfoTur.

Activităţile proiectului sunt organizate de ADR Centru, în parteneriat cu Asociaţia de Dezvoltare a Turismului în R. Moldova şi Asociaţia de Cooperare Transfrontalieră „Euroregiunea Dunărea de Jos" (România). Obiectivul general al proiectului constă în creşterea vizibilităţii patrimoniului transfrontalier cultural şi istoric al Regiunii Centru, Republica Moldova, şi al judeţului Galaţi, România, prin consolidarea capacitaţilor instituţiilor culturale şi crearea unei reţele de centre de informare turistică în destinaţiile majore promovate. În cadrul acestuia se realizează acţiuni ce ţin de dezvoltarea capacitaţilor muzeelor, altor instituţii relevante, prin crearea Centrelor de informare turistică din opt zone reprezentative, precum şi promovarea patrimoniului cultural şi istoric în cadrul reţelei transfrontaliere.

Similare
RECOMANDĂRI