Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un cetăţean turc a fost reţinut pentru organizarea migraţiei ilegale

Un cetăţean turc, dat în urmărire internaţională a fost identificat şi reţinut de ofiţerii Biroului Migraţie şi Azil al Ministerului Afacerilor Interne. Bărbatul este condamnat în Turcia pentru mai multe infracţiuni.

În urma măsurilor speciale de investigaţii, pe 10 iulie, suspectul a fost reţinut şi plasat pentru 72 de ore în izolatorul de detenţie provizorie. Cetăţeanul turc are 37 de ani şi este condamnat la 15 ani de închisoare pentru organizarea migraţiei ilegale, proxenetism şi facilitarea evadării persoanelor urmărite penal sau arestate.

În urma cooperării cu autorităţile din Turcia, astăzi, suspectul a fost predat acestora şi extrădat din Republica Moldova.

Biroului Migraţie şi Azil recomandă cetăţenilor să raporteze cazurile în care sunt depistate acţiuni ilegale săvârşite de un străin sau împotriva acestuia.
 
Similare
RECOMANDĂRI