Un chişinăuian a decedat în urma unui accident rutier produs în apropierea satului Ivancea din raionul Orhei
Sursa foto:bani.md Vizualizari:

Un chişinăuian a decedat în urma unui accident rutier produs în apropierea satului Ivancea din raionul Orhei

Un bărbat de 64 de ani, din Chişinău, a decedat, până la sosirea ambulanţei, în urma unui accident rutier. Accidentul a avut loc în seara zilei de duminică, 11 august, în apropiere de satul Ivancea din raionul Orhei. Şoferul a pierdut controlul volanului în curbă şi a ieşit pe contrasens, lovind un alt automobil care circula regulamentar.

Automobilul care se deplasa regulamentar, în direcţia municipiului Orhei, era condus de un bărbat de 31 de ani, a declarat pentru IPN ofiţerul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei, Mariana Beţivu.

Alte persoane nu au avut de suferit în urma accidentului. În cadrul expertizei medico-legale se va stabili dacă şoferul decedat consumase sau nu alcool.

În aceeaşi seară, s-a produs un alt accident rutier, lângă Peresecina. În urma accidentului au avut de suferit patru persoane, inclusiv un copil de şase luni, rănit la picior. O fată de 11 ani s-a ales cu contuzia braţului stâng. O tânără de 18 ani şi o femeie de 39 de ani au suferit contuzii ale coapsei şi spatelui.

În intenţia de a efectua o manevră de întoarcere, şoferiţa, de 39 de ani, nu a cedat trecerea unui alt automobil, pe care l-a lovit. Al doilea autoturism era condus regulamentar de un bărbat de 42 de ani. Bărbatul nu a avut de suferit.

Potrivit poliţiei, două persoane au decedat, iar alte 34 s-au ales cu traumatisme în urma a 33 de accidente care s-au produs în weekendul trecut.

Oamenii legii spun că majoritatea tragediilor au fost provocate de viteza excesivă, neatenţia şi indisciplina şoferilor aflaţi la volan.

Poliţia aminteşte şoferilor să fie vigilenţi atunci când conduc şi să nu urce la volan în stare de ebrietate.
Similare
RECOMANDĂRI