Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un copac de peste 20 de metri înălţime s-a prăbuşit în Parcul "Valea Trandafirilor". În apropiere se afla o familie cu doi copii mici

Moartea pândeşte la fiecare pas pe multe dintre aleile din parcurile Chişinăului. Un copac de peste 20 de metri înălţime s-a rupt astăzi şi s-a prăbuşit în Parcul "Valea Trandafirilor". În apropiere se afla o familie cu doi copii mici. Au scăpat cu viaţă ca prin minune. Căruciorul în care putea să fie unul dintre copii a fost strivit. Autorităţile susţin că arborele era sănătos iar de vină pentru cele întâmplate ar fi doar ploaia abundentă din ultimele zile.

Incidentul s-a produs astăzi, la ora 12, chiar sub privirile îngrozite ale lui Denis Gîlcă şi a familiei lui. Bărbatul spune că arborele a fost pur şi simplu smuls din rădăcini. 

DENIS GÎLCĂ, martor: "Cand aud un zgomot, nu mi-am dat seama deodata ce e asta. Semana de parca e o avalansa, cand m-am uitat în spate, am vazut ca cade copacul."

LIUBA MAXIM, reporter TVR MOLDOVA: "Copacul avea in jur de 20 de metri si a cazut langa aceasta banca, unde se afla o familie cu copii. Din fericire ei au scapat nevatamati, in schimb, caruciorul care era alaturi a fost zdrobit."

DENIS GÎLCĂ, martor: "Era pe banca aia o familie, o mamica hranea copilul si bine ca sotul a reactionat la timp si a tras-o, ca caruciorul a ramas de subt sub crengi." 

La faţa incidentului a venit poliţia şi cei de la Întreprinderea Municipală "Spaţii Verzi". Muncitorii au tăiat copacul, dar l-au lăsat pe alee. Oamenii care trăiesc în apropierea parcului au aflat îngroziţi de incident şi spun că nu este pentru prima dată când se întâmplă aşa ceva. 

"Odata eu mergeam prin parc si tot  asa era un vant mare, acolo pe langa izvoare, si s-o pravalit, treceau 2 batranei, o femeie si un barbat si bine ca o resit sa treaca, o creanga mare de copac, o reusit sa se dea la o parte. Si i-o pazit Dumnezeu, putea sa fie o tragedie. Îi periculos, desigur. -Dar ce ar trebui sa intreprinda autoritatile ca se evite chestiile astia?- Sa monitorizeze care copaci sunt mai batrani, prezinta pericol."

Autorităţile susţin însă că arborele, un ulm, a căzut din cauza ploilor. 

SERGHEI CARP şef "Spaţii Verzi" Chişinău: "Nu era in stare de putrefactie, pur si simplu din cauza plouilor ambudente, a fost pana acum seceta, acum au fost ploi ambudente, el s-a ingrelat, cu 60, aproape jumatate de metru, aduca un copac sanatos."  

Din vina autorităţilor care nu fac verificări şi tăieri la timp, s-au mai prăbuşit copaci pe aleile Chişinăului. În urmă cu 4 ani, o femeie a murit strivită după ce un copac a căzut peste ea. Accidentul s-a produs pe strada Vasile Lupu, din sectorul Buiucani. 
Similare
RECOMANDĂRI