Un deputat PAS propune digitalizarea mai multor acte legate de administrarea afacerilor
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un deputat PAS propune digitalizarea mai multor acte legate de administrarea afacerilor

O iniţiativă legislativă care prevede digitizarea mai multor acte a fost înregistrată la Parlament. Autorul proiectului, deputatul Partidului Acţiune şi Solidaritate Dumitru Alaiba, a precizat că este vorba despre digitizarea extraselor privind lipsa sau existenţa datoriilor faţă de bugetul de stat, a extrasului din registrul bunurilor imobile. Vor fi digitalizate şi cazierul judiciar, informaţia privind stagiul de cotizare, informaţia din registrul de stat şi din actele de constituire a persoanei juridice, transmite IPN.

„Orice persoană care a avut de a face cu administrarea unei afaceri, care a avut de a face cu birocraţia din ţara noastră, ştie foarte bine acest fenomen, pe nume extras. El este enervant, el este complicat pe alocuri şi foarte inutil în secolul 21, atunci când informaţia este deţinută deja de stat. Mergi la un ghişeu ca să iei informaţia care îţi aparţine ţie, ca să-l duci la alt ghişeu”, a menţionat Dumitru Alaiba.

Potrivit deputatului PAS, digitizarea acestor extrase va minimiza riscul de corupţie în eliberarea acestor documente. Iniţiativa legislativă prevede generarea şi descărcarea actelor enumerate în format electronic şi semnarea lor prin cabinetul personal al antreprenorului sau al cetăţeanului. Astfel încât, la un click distanţă, această informaţie să fie deja disponibilă cetăţenilor şi antrepenorilor. „Acest serviciu electronic trebuie să fie fără plată”, a subliniat autorul proiectului.

Iniţiativa legislativă prevede şi modificări la Codul de executare, care „au menirea de a crea condiţiile legale pentru utilizarea instrumentelor electronice, în interacţiunea autorităţilor şi instituţiilor publice cu executorii judecătoreşti, în contextul procedurilor de executare”, a adăugat Dumitru Alaiba.

Similare
RECOMANDĂRI