Un sistem de alimentare cu apă a fost inaugurat, astăzi, în satul Japca din raionul Floreşti
Sursa foto:madrm.gov.md Vizualizari:

Un sistem de alimentare cu apă a fost inaugurat, astăzi, în satul Japca din raionul Floreşti

Un sistem de alimentare cu apă a fost inaugurat vineri, 24 mai, la Japca. De acest sistem beneficiază 33 de gospodării, şase instituţii publice, şase agenţi economici şi o structură a administraţiei publice locale din satul Japca, raionul Floreşti.

Construcţia şi montarea noului sistem de alimentare cu apă a fost posibilă datorită  sprijinului acordat de Proiectul Elveţiei de Apă şi Sanitaţie în Moldova (ApaSan) în cadrul unui amplu proiect de dezvoltare regională implementat de ADR Nord.

Lucrările de construcţie-montaj a sistemului de alimentare cu apă a satului Japca au fost efectuate în cadrul proiectului „Apă pentru viaţă în Regiunea de Nord: raioanele Floreşti şi Soroca", implementat de ADR Nord. 

Valoarea sistemului de alimentare cu apă a satului Japca se cifrează la 7,31 milioane de lei.

Satul Japca face parte din cele 11 localităţi beneficiare ale proiectului „Apă pentru viaţă în Regiunea de Nord: raioanele Floreşti şi Soroca”, implementat de ADR Nord în parteneriat cu Fundaţia Filiala din Moldova a Fundaţiei SKAT, implementator al Proiectului Elveţiei de Apă şi Sanitaţie în Moldova (ApaSan), S.A. „Servicii Comunale Floreşti” şi primăriile partenere.

Similare
RECOMANDĂRI