Un tânăr a decedat în urma unui accident rutier la Edineţ. Patru tineri în stare extrem de gravă
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Un tânăr a decedat în urma unui accident rutier la Edineţ. Patru tineri în stare extrem de gravă

Un tânăr de 21 de ani a decedat în urma unui accident rutier produs în satul Buzdugeni, raionul Edineţ. Tânărul era în maşină, în calitate de pasager, cu alţi patru amici, doi dintre care minori.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Edineţ, accidentul a avut loc în jurul orei 03.00 noaptea. Şoferul, un băiat de 24 de ani, a pierdut controlul volanului într-o curbă şi maşina s-a izbit în gardul unei gospodării, după care a fost proiectată într-un copac şi s-a răsturnat, transmite IPN.

Deocamdată nu se cunoaşte dacă şoferul era în stare de ebrietate şi cu ce viteză circula.

Solicitat de IPN, directorul Spitalului raional Edineţ, Anatolie Guţu, a declarat că unul din cei patru tineri aduşi la spital se află în stare extrem de gravă, fiind la terapie intensivă. Alţi doi, printre care şi o tânără, sunt în Secţia Traumatologie. Cel de-al patrulea tânăr nu a fost internat.

Similare
RECOMANDĂRI