Un tânăr de 22 de ani, transportat de urgenţă la Chişinău cu un elicopter SMURD, după un grav accident rutier
Vizualizari:

Un tânăr de 22 de ani, transportat de urgenţă la Chişinău cu un elicopter SMURD, după un grav accident rutier

Echipajul aero –medical SMURD Iaşi a efectuat astăzi o operaţiune de transportare de la Râşcani spre municipiul Chişinău a unui tânăr în vârstă de 22 de ani. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă bărbatul a avut de suferit în urma unui accident rutier, care s-a produs în această dimineaţă în localitatea Răcăria, raionul Rîşcani.

În urma impactului bărbatul a rămas blocat în autoturismul avariat. La faţa locului a intervenit un echipaj de salvatori, care a efectuat lucrări de deblocare a victimei. Potrivit IGSU, în urma accidentului de circulaţie, bărbatul a suferit diverse traumatisme şi a fost preluat de medici la spitalul raional. În urma investigaţiilor medicale a fost luată decezia de transportare urgentă a acestuia în capitală pentru ulterioare intervenţii medicale.

Pacientul a fost preluat de la spitalul raional şi transportat în siguranţă cu elicopterul SMURD fiind monitorizat constant pe parcursul zborului de medicii şi paramedicii români. Elicopterul SMURD Iaşi a aterizat pe stadionul Dinamo din municipiul Chişinău, de unde tânărul a fost preluat de Serviciul Republican Aviasan şi transportat la Institutul de Medicină Urgentă.

Potrivit IGSU, de la începutul anului 2020, aceasta este a douăsprezecea operaţiune aero medicală transfontalieră realizată pentru cetăţenii Republicii Moldova.

Similare
RECOMANDĂRI