Un tânăr riscă până la 3 ani de închisoare pentru că a accidentat un automobil pe care l-a furat
Sursa foto:politiacapitalei.md Vizualizari:

Un tânăr riscă până la 3 ani de închisoare pentru că a accidentat un automobil pe care l-a furat

Un tânăr de 19 ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a furat un automobil pe care ulterior l-a accidentat.

În dimineaţa zilei de 3 august, un bărbat de 36 ani a anunţat poliţia că i-a fost furat automobilul „Nissan” în valoare de 160 de mii de lei. Autoturismul fusese parcat pe strada Unirii din comuna Stăuceni.

În urma măsurilor întreprinse de poliţişti, automobilul a fost găsit accidentat, în sectorul Ciocana din Chişinău. Ulterior ofiţerii de investigaţie au reţinut şi suspectul, un tânăr, de 19 ani, originar din raionul Ialoveni. Tânărul şi-a recunoscut vinovăţia, comunicând că a pătruns în automobil prin acces liber şi l-a furat pentru a se plimba prin capitală.

În prezent, individul este cercetat penal în stare de libertate pentru răpirea automobilului, care potrivit legislaţiei penale în vigoare se pedepseşte cu amendă în mărime de la 29 de mii la 67 500 de lei sau cu închisoare de la un an la trei ani. Tânărul va fi tras la răspundere şi pentru comiterea accidentului rutier, se menţionează într-un comunicat de presă al Poliţiei Municipiului Chişinău.

Similare
RECOMANDĂRI