Uniformele şcolare nu vor fi obligatorii în instituţiile de învăţământ din ţară
Sursa foto:Noi.md Vizualizari:

Uniformele şcolare nu vor fi obligatorii în instituţiile de învăţământ din ţară

Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării informează că uniformele şcolare nu vor fi obligatorii, însă recomandă introducerea acestora. Până pe 23 octombrie, organele locale de specialitate în domeniul învăţământului trebuie să anunţe ministerul despre acţiunile întreprinse în vederea promovării conceptului de uniformă şcolară, transmite IPN.

În perioada 17 aprilie-2 mai a fost desfăşurat un chestionar, la care au participat aproape 300 de mii de elevi, cadre didactice şi părinţi. Aproape 82% dintre respondenţi au susţinut ideea introducerii uniformelor şcolare. Analizând datele studiului, ministerul solicită organelor locale de specialitate, instituţiilor de învăţământ, consiliilor profesorale şi consiliilor elevilor să se implice în organizarea activităţilor de informare privind uniforma şcolară şi exteriorul decent al elevilor.

În documentul transmis organelor locale de specialitate se mai spune că instituţile de învăţământ trebuie să aplice strategii prin care să motiveze elevii şi părinţii să accepte purtarea de către elevi a unei ţinute vestimentare decente.
Similare
RECOMANDĂRI