Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Unii tineri au simulat legalizarea drogurilor şi legi care să protejeze mediul

În timp ce deputaţii plătiţi de noi sunt în a treia săptămână de când nu fac nicio şedinţă, câţiva elevi şi studenti au încercat să le ia locul în Parlament. Ei au dezbătut proiectele de legi într-un exerciţiu de simulare a activităţii legislative. Tinerii au propus legalizarea unor stupefiante si au decretat sâmbăta - zi de curăţenie generală.

Tinerii nu au fost lăsaţi de capul lor. Parlamentarii aleşi i-au îndemnat să nu plece peste hotare sau le-au sugerat să se implice în campaniile de mediu şi mai puţin în politică.

După lecţiile de la deputaţi, tinerii au putut să se simtă cu adevărat în pielea unui ales al poporului. Doar că microfoanele le-au dat bătăi de cap.

Tinerii şi-au ales preşedintele şi vicepreşedintele parlamentului, însă voturile s-au numărat pe facebook.

Apoi au trecut la dezbaterea proiectelor de lege pe care le-au creat încă de săptamâna trecută. De la tribună mulţi însă au scăpat bâlbe.

Au fost şi din cei care s-au descurcat mai bine decât mulţi dintre deputaţi când au vorbit despre necesitatea tichetării electronice în transportul public.

Cei 51 de tineri reuniţi din 19 raioane ale Republicii Moldova au votat două proiecte de lege, doar într-o singură oră - combaterea corupţiei şi tichetarea electronică, proiect pe care autorităţile l-au promis încă de acum un an.

Deputaţii pentru o zi au legalizat şi comercializarea unor droguri într-o cantitate de maxim 5 miligrame. Au mai votat şi o lege de protecţie a mediului, iar sâmbăta să fie ziua dedicată curăţeniei. Deşi i-au bucurat perspectiva de a deveni deputat, unii tineri spun că şi-au făcut deja planuri măreţe, dar în alte ţări. Unii la studii, alţii la muncă.

Parlamentul tinerilor se află la cea de-a treia ediţie şi este finanţat de Ministerul Federal al Afacerilor Externe al Germaniei. Scopul acestui program este de a-i instrui pe viitorii politicieni şi a le arăta cum funcţionează instituţiile ţării.
Similare
RECOMANDĂRI