Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Valentina Rusu- Ciobanu, un nume de rezonanţă în arta plastică basarabeană, a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare

E zi de doliu astăzi pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Valentina Rusu- Ciobanu, un nume de rezonanţă în arta plastică basarabeană, a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare. Toţi cei care au îndrăgit-o regretă marea pierdere şi mărturisesc că artista de geniu, prin lucrările ei, va fi nemuritoare.

Ceremonia funerară a început dimineaţă, la 10, când sicriul cu corpul neînsufleţit al artistei a fost luat din Biserica Sfânta Teodora de la Sihla şi depus în faţa monumentului lui Ştefan cel Mare şi Sfânt pentru un ultim omagiu.

MARIA ŞLEAHTIŢCHI, directorul Muzeului Literaturii Române M. Kogălniceanu: „O mare creatoare, un om de geniu, care a lăsat culturii române, artei româneşti lucrări de primă valoare”.

Cortegiul funerar a străbatut centrul Chişinăului până la Cimitirul Central unde s-a oficiat slujba religioasă.

Ceremonia s-a desfăşurat cu onoruri militare dar a fost una discretă.

VLADIMIR BEŞLEAGĂ, scriitor: „Creaţia dumneaei este o oglindă inspirată, eternă, vie, a epocii în care a trăit. Un secol, asta nu e o gumă, dragii mei. Rar cine o duce un secol, dar poţi să o duci şi două secole, dar dacă nu ai realizat ceva de valoare, ai plecat şi s-a uitat”.

Valentina Rusu-Ciobanu a reuşit să înfrunte perioada sovietică, deloc prietenoasă cu spiritul liber al artiştilor. A fost căsătorită cu artistul plastic Glebus Sainciuc, iar locuinţa lor a fost deseori loc de intâlnire pentru personalităţi culturale basarabene.

SERGIU PRODAN, ministrul Culturii: „Ministerul Culturii împreună cu Preşedinţia, vom depune toate eforturile necesare, ca în cel mai scurt timp pe această renumită adresă Ureche 38, să fie amenajat un muzeu al acestei minunate familii de artişti”.

TUDOR ZBÂRNEA, directorul Muzeului de Arte: „Valentina Rusu-Ciobanu este, cred, ultimul dintre artiştii, dintre marii oameni de cultură care vin din perioada interbelică. Oameni care au o cu totul altă încărcătură”.

Valentina Rusu-Ciobanu s-a stins din viaţă după doar câteva zile de la împlinirea vârstei de 101 ani.
 
Similare
RECOMANDĂRI