Valerii Climenco a fost reales preşedinte al Congresului Comunităţilor Ruse din Republica Moldova
Sursa foto:Privesc.eu Vizualizari:

Valerii Climenco a fost reales preşedinte al Congresului Comunităţilor Ruse din Republica Moldova

Valerii Climenco a fost reales pentru un nou mandat de preşedinte al Congresului Comunităţilor Ruse din Republica Moldova.

Adjuncţii săi, care au fost numiţi, tot astăzi, sunt Elena Buracova (pentru ştiinţă şi învăţământ), Olga Vozniuc (pentru cultură), Ivan Ostafeiciuc (pentru raioanele de nord ale republicii), transmite Infotag.

Calitatea predării în gimnaziile şi liceele cu instruire în limba rusă a fost subiectul abordat de către participanţii celui de-al VI-lea Congres al Comunităţilor Ruse din Moldova.

În urma discuţiilor privind problema învăţământului în limba rusă, a fost adoptată o rezoluţie în adresa Dumei de Stat a Federaţeii Ruse. În document este exprimată îngrijorarea cu privire la declinul nivelului de educaţie în Republica Moldova, graba cu care sunt elaborate programele naţionale şi manualele, plecarea din Republia Moldova a profesorilor calificaţi de limbă rusă şi lipsa aproape totală a literaturii metodice şi didactice în limba rusă.

Printre măsurile propuse de cadrele didactice şi liderii comunităţii se numără asigurarea liceelor cu predare în limba rusă din R. Moldova cu materiale didactice, inclusiv electronice, desfăşurarea unor seminare regulate de către specialiştii ruşi pentru profesori, vizitele cadrelor didactice din R. Moldova la organizaţiile educaţionale din Rusia pentru creşterea calificării.
Similare
RECOMANDĂRI