Veteranii care au ţinut piept agresiunii ruse din 1992 şi-au comemorat camarazii în PMAN
Vizualizari:

Veteranii care au ţinut piept agresiunii ruse din 1992 şi-au comemorat camarazii în PMAN

Un moment de reculegere pentru cei căzuţi în războiul de la Nistru a fost păstrat în această dimineaţă, 2 martie, de veteranii adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. Ei au adus un omagiu camarazilor căzuţi în luptă şi au depus flori la Monumentul domnitorului lui „Ştefan cel Mare şi Sfânt”, transmite IPN.

Constantin Covrig, administratorul Asociaţiei „Forţa Veteranilor”, a declarat că ziua de 2 martie de comemorare a celor care nu s-au întors de pe câmpul de luptă, o zi a recunoştinţei faţă de cei care au luptat pentru Patrie şi o şi o zi de solidaritate cu veteranii.

Potrivit lui, veteranii au luptat pentru drapel, imn, pentru independenţă. După care, au trebuit să lupte cu sărăcia, cu indiferenţa guvernărilor care s-au perindat una după alta.

Constantin Covrig, spune că, abia în acest an, statul şi-a asumat asigurarea medicală a veteranilor. Dar multe alte revendicări au rămas fără răspuns. Veteranii solicită în continuare micşorarea vârstei de pensionare, bilete gratuite la sanatoriu. La fel, cer să fie votată de Parlament o „lege a veteranilor”.

Viceadministratorul Asociaţiei „Forţa Veteranilor”, Andrei Eremia, spune că, de-a lungul timpului, veteranii au fost daţi uitării. Iar acum se încearcă crearea a tot felul de structuri, scheme, pentru a-i dezbina, ca să nu mai fie o forţă puternică, care sa-şi apere drepturile şi, dacă e nevoie, ţara.  

2 martie este Ziua Memoriei şi Recunoştinţei.

Similare
RECOMANDĂRI