VIDEO. Dumitru Fărcaş este înmormântat azi cu onoruri militare
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Dumitru Fărcaş este înmormântat azi cu onoruri militare

Slujba de înmormântare a maestrului Dumitru Fărcaş are loc astăzi de la ora 11.00, la Casa de Cultură a Studenţilor din Cluj-Napoca. După aceea, cortegiul funerar va porni către comuna Groşi, judeţul Maramureş, unde, potrivit dorinţei lui Dumitru Fărcaş, va avea loc înhumarea. Ieri, sute de oameni au venit să îşi ia rămas bun de la Dumitru Fărcaş.

Trupul neînsufleţit al artistului a fost depus pe scena sălii care îi poartă numele. Toţi cei care vor să îi aducă un ultim omagiu o pot face până la prânz.

După slujba religioasă, cortegiul funerar va pleca spre localitatea natală a maestrului din judeţul Maramureş. Dumitru Fărcaş va fi înmormântat în grădina casei părinteşti.

În onoarea memoriei sale, dar şi pentru ceea ce a reprezentat pentru România, artistul va fi înmormântat cu onoruri militare.

Artistul a murit luni noapte în urma unui infarct. Împlinise 80 de ani în luna mai. Atunci, preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional Serviciu Credincioş în grad de cavaler.

Similare
RECOMANDĂRI