Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Zece agricultori au beneficiat de sisteme moderne de irigare oferite de FAO

Pregătiţi pentru lupta cu seceta. Zece agricultori din Republica Moldova au sisteme performante de irigare care i-a salvat de la secetă, le-a asigurat economii, dar şi o recoltă mai bogată. Totul se datorează proiectului FAO, implementat timp de patru ani cu suportul financiar al Ungariei.

Încă din 2004, Valentina Duda din Slobozia Duşca a pus pe roate o afacere cu flori. Capriciile vremii, dar şi lipsa unui sistem de irigare, făceau munca în seră mai mult decât dificilă.

Proiectul FAO pentru creşterea rezistenţei la secetă în rândul fermierilor mici, a ajutat-o să adopte tehnologii moderne de irigare.

Şi Mihail Sclifos este printre beneficiarii proiectului FAO. Agricultorul a utilizat noul sistem de irigare pe cinci hectare de pruni şi nuci.

Proiectul a fost iniţiat în contextul în care schimbările climatice dau mari bătăi de cap agricultorilor. În lipsa unor tehnologii performante este dificil să le faci faţă.

Implementarea proiectului a fost posibilă datorită sprijinului financiar oferit de guvernul ungar. Este o investiţie de 400 mii de dolari.

În total, au fost create zece terenuri demonstrative cu tehnologii de gestionare a apei în părţile centrale şi de sud ale Republicii Moldova.

Astfel au fost organizate şcoli de câmp, în care mai bine 350 de agricultori au învăţat impactul pozitiv al irigării. La încheierea proiectului aceştia urmează să transmită mai departe informaţiile. Proiectul reprezintă o contribuţie importantă la realizarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă din Republica Moldova pentru sporirea securităţii alimentare şi reducerea sărăciei.
Similare
RECOMANDĂRI