Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Canotajul atrage tot mai mulţi tineri, după ce, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, bronzul lui Serghei Tarnovschi

Canotajul atrage tot mai mulţi tineri, după ce, la Jocurile Olimpice de la Tokyo, bronzul lui Serghei Tarnovschi a fost unica medalie cucerită de Republica Moldova. 100 de canotatori au participat la campionatul naţional de caiac-canoe, organizat la Bălţi. Rezultatele competiţiei au fost previzibile – fraţii Tarnovschi au adunat cele mai multe medalii.

Proaspătul medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Tokyo, Serghei Tarnovschi şi fratele său Oleg au făcut un adevărat spectacol la Campionat Naţional de caiac canoe. Împreună au fost primii la dublu şi au mai luat câte o medalie separat. Serghei a devenit campion pe distanţa de o mie de metri, iar Oleg la proba de 500 metri.

SERGHEI şi OLEG TARNOVSCHI, campioni naţionali caiac-canoe: "Totul a fost bine. Noi ne-am făcut treaba aşa cum am planificat, Oleg a vâslit bine. Mai avem la ce lucra. Trebuie să mai reducem timpul cu 3-5 secunde.”

 La proba feminină, Daniela Cociu şi Maria Olăraşu, care s-au clasat pe locul 7 la Jocurile Olimpice de la Tokyo, nu au avut concurenţă. Au luat aurul la proba dublu pe distanţa de 500 metri, iar  Daniela Cociu a fost cea mai bună şi la proba simplu pe aceeaşi distanţă.

DANIELA COCIU şi MARIA OLĂRAŞU, campioane naţionale la caiac-canoe: „Fetele acestea nu se compară cu fetele, cu care am concurat în competiţie, sunt un pic mai slăbuţe dar asta e. Canalul e destul de bun , apa este uşoară şi participarea a fost foarte liberă.”

Competiţia de la Bălţi a fost cel mai importnat eveniment sportiv al anului pentru canotorii din Republica Moldova. Cei o sută de participanţi au avut vârste între 14 şi 66 de ani.

VALENTINA SANDU, canotoare: „Eu am 14 ani şi am ocupat locul întâi la 500 metri şi locul doi la 1000 metri. A fost greu, dar te antrenezi şi mergi mai departe”

Competiţia de la Bălţi a durat trei zile şi este un criteriu de selecţie a sportivilor pentru Campionatul Mondial, programat în septembrie.
 
Similare
RECOMANDĂRI