Cutremur la US Open. Simona Halep, eliminată de estoniana Kaia Kanepi în primul tur
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Cutremur la US Open. Simona Halep, eliminată de estoniana Kaia Kanepi în primul tur

Românca Simona Halep, liderul mondial al tenisului feminin, a fost eliminată luni de jucătoarea estoniană Kaia Kanepi (44 WTA), în două seturi, 6-2, 6-4, în primul tur la US Open, ultimul turneu de Mare Şlem al anului.

Halep, care a fost nervoasă şi şi-a pierdut de multe ori serviciul, s-a înclinat după o oră şi 15 minute, în faţa unei adversare cu o evoluţie agresivă, care a comis puţine greşeli. Primul set, controlat clar de sportiva baltică, a durat doar 29 de minute. Halep a avut o revenire în setul 2, după ce a fost condusă cu 0-3, apropiindu-se la 2-4 şi egalând apoi, 4-4, dar nu a găsit resurse pentru a salva situaţia.

Halep (26 ani), care anul trecut a pierdut în primul tur la US Open, se impusese în singurul său meci cu Kanepi (33 ani, 44 WTA), în 2014, la Doha, cu 6-4, 3-6, 7-6 (5), în turul al doilea. Kanepi a ajuns până în sferturi la ediţia din 2017.

Cea mai bună performanţă reuşită de Halep la US Open a fost semifinala din 2015.

După eliminarea în primul tur în această ediţie, Halep a intrat în posesia unui cec de 54.000 de dolari.

Halep s-a retras din turneul WTA de la New Haven (Connecticut), care a avut loc săptămâna trecută. Motivul retragerii sale a fost o accidentare la tendonul lui Ahile de la piciorul drept. Românca a avut în această vară câteva săptămâni intense în America de Nord, câştigând titlul la Montreal şi jucând finala la Cincinnati.

Tot în primul tur la US Open, românca Irina Begu (59 WTA) a trecut luni de americana Jennifer Brady (66 WTA) în două seturi, 6-3, 6-3. Begu a obţinut 93.000 de dolari pentru calificarea în turul 2. Ea va juca în runda următoare cu chinezoaica Qiang Wang (52 WTA), ce a eliminat-o pe slovaca Magdalena Rybarikova (29 WTA) cu un clar 6-2, 6-2.
Similare
RECOMANDĂRI