După sancţiunile dictate de UEFA, Rusia doreşte ca echipele de club şi cele naţionale să fie înscrise în Asian Football Confederation
La două zile de la anunţul forului de la Nyon, prin care UEFA a exclus toate echipele din Rusia din competiţiile sale, ruşii au reacţionat şi au decis să pregătească un plan care să aibă drept finalitate ieşirea de sub egida forului continental.
Astfel, Rusia doreşte ca echipele de club şi cele naţionale să fie înscrise în Asian Football Confederation, omologul UEFA din Asia, anunţă Sky Sports.
Ideea de a părăsi UEFA, dezvăluită de publicaţia germană, a fost anunţată şi de politicianul rus Dmitry Pirog.
”Cred că a venit timpul să luăm serios în considerare mutarea la asociaţia fotbalistică din Asia”, a spus Dmitry Pirog, fost boxer şi actual politician rus, membru în Duma de Stat din partea partidului Rusia Unită, care îl susţine pe Vladimir Putin.
Fostul campion la box şi-a explicat poziţia prin incertitudinile legate de durata sancţiunilor dictate de UEFA.
Totuşi, trecerea la Asociaţia din Asia nu ar reprezenta automat că Rusia poate juca, de exemplu, în preliminariile Cupei Mondiale, organizate de FIFA, care poate lua aceleaşi decizii ca UEFA.
O schimbare ar însemna ca echipele de club să evolueze, în funcţie de locurile ocupate în clasamentul competiţiei interne, în Liga Campionilor Asiei, care oferă premii inferioare din punct de vedere financiar, în comparaţie cu UEFA Champions League.
Amintim că UEFA a luat noi decizii, luni, 2 mai, cu privinţă la echipele de fotbal din Rusia angrenate în competiţiile internaţionale şi intercluburi de pe ”Bătrânul Continent”.