Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Elevii apreciază orele de fotbal introduse în şcolile din Republica Moldova

De Ziua Mondială a Fotbalului, liceul Orizont a introdus în programul şcolar lecţiile de fotbal în cadrul orelor de Educaţie Fizică. Vestea că vor juca fotbal de două ori pe săptămâna i-a bucurat nespus pe elevii claselor primare, care se văd, deja, jucători la echipa naţională a Republicii Moldova.

Începând cu anul viitor, în aproape 100 de şcoli din Republica Moldova vor fi predate lecţii de fotbal. Printre aceste instituţii de învăţământ se numără şi liceul Orizont, din sectorul Ciocana al Chişinăului.

Din cei peste 800 de tineri care studiază la liceul Orizont, mai bine de jumătate sunt elevi în clasele primare.

La lecţie a participat şi Veaceaslav Posmac, fundaşul naţionalei de fotbal a Republicii Moldova, care a şi dat autografe copiilor.

„Este un pas înainte. Federaţia de Fotbal a făcut o alegere corectă şi cred că, astfel, vor apărea mai mulţi jucători, atât în fotbalul feminin cât şi în fotbalul masculin”, a declarat Veaceaslav Posmac.

Pentru realizarea acestui proiect, Federaţia de Fotbal va instrui aproape 200 de profesori.

„Sunt încântat şi sperăm că copii noştri să devină mai entuziasmaţi. Ei şi aşa au un entuziasm foarte mare atunci când le spunem că jucăm fotbal la orele de educaţie fizică, aşteaptă cu nerăbdare”, a spus Viorel Cojocaru, profesor de educaţie fizică.

„Ne-am propus, prin proiectul "fotbal în şcoli", să promovăm modul sănătos de viaţă, să diversificăm lecţia de educaţia fizică şi astăzi vedem un exemplu de lecţie deschisă în cadrul acestui proiect”, a declart Diana Bulgaru, manager proiecte la FMF.

Proiectul-pilot "Educaţia Fizică prin Fotbal", în care vor fi implicaţi aproape 15 mii de copii, va fi implementat din semestrul doi de studii şi va dura patru ani.

 
Similare
RECOMANDĂRI