Femeia care poate coborî până la 70 de metri sub apă fără tub de oxigen. „Nici nu ştiam că e omeneşte posibil”
Oamenii de ştiinţă credeau că oamenii ar putea înota până la o adâncime maximă de 30 de metri cu o singură respiraţie, fără sursă de oxigen. Amber Bourke a coborît mai mult de 70 de metri, iar fenomenul nu are o explicaţie fiziologică, relatează The Guardian.
Cu ani în urmă, australianca Amber Bourke avea 20 de ani şi călătorea Egipt când a descoperit ceva uimitor despre ea însăşi. Într-un mic sat din peninsula Sinai, a dat peste un loc în care se făceaau „scufundări libere” – scufundări subacvatice fără aparat de oxigen – şi a decis să încerce.
„Mi-am ţinut respiraţia timp de patru minute şi am coborît până la 18 metri”, spune Bourke, care este actuala campioană australiană la scufundări libere. „Nici nu credeam că e omeneşte posibil”, spune ea.
În 2018, Bourke era printre cele mai bune sportive din lume şi, în apele adânci de pe coasta Filipinelor, a încercat să doboare recordul mondial feminin.
În această competiţie, un scafandru coboară vertical în apă, cu o singură respiraţie, folosind doar forţa musculară pentru a se propulsa în jos. Cu fiecare metru de coborâre, presiunea asupra corpului creşte, micşorând spaţiile care conţin aer. La 30 de metri adâncime, cea mai mare pe care medicii credeau că oamenii o pot atinge – presiunea exercitată asupra corpului este de patru ori mai mare decât la suprafaţă, iar volumul de aer din interiorul corpului s-a micşorat la un sfert.
Bourke a ajuns de 73 de metri – un record mondial – dar a leşinat timp de secundă după ce a ajuns la suprafaţă, iar acest lucru a descalificat-o.
„Dacă stai suficient de mult sub apă, există întotdeauna riscul ca nivelul de oxigen să scadă la o limită sub care creierul va decide să se închidă pentru a se proteja de leziuni. Deci, într-un fel, este un lucru bun, dar e frustrant la sfârşitul unei scufundări lungi”, spune ea.
Recordul mondial la bărbaţi pentru scufundare fără aripioare ajutătoare este de 102 de metri, iar scufundarea a durat patru minute şi 14 secunde. Cu aripioare, recordul este de 131 de metri. Pentru disciplina „apnee statică”, în care un concurent nu coboară la mare adâncime, doar stă sub apă, recordul pentru ţinerea respiraţiei este de 11 minute şi 54 de secunde.
Dr. Anthony Bain, fiziolog vascular de la Universitatea Windsor din Canada, a cercetat fiziologia reţinerii respiraţiei – inclusiv prin experimente cu scafandri de elită – şi spune că mulţi dintre cei care practică acest sport la nivel profesionist au volume pulmonare mai mari decât un om obişnuit.
Studiile efectuate asupra populaţiilor native care fac scufundări, de exemplu populaţia Bajau din sud-estul Asiei, „au demonstrat, de asemenea, spline mai mari, care, teoretic, permit ţinerea respiraţiei pentru mai mult timp, prin contracţia splinei şi eliberarea de celule roşii în sânge”.
Totuşi, este vorba şi despre o abilitate învăţată. Potrivit lui Bain, studiile sugerează că scafandrii de elită şi-au „îmbunătăţit” răspunsul la scufundări. Ar putea fi şi o adaptare evolutivă – un vestigiu de acum miliarde de ani, când toată viaţa era acvatică – un reflex care se declanşează atunci când faţa unui mamifer intră în contact cu apa.
Acest lucru determină o serie de răspunsuri fiziologice pentru supravieţuire, cum ar fi încetinirea ritmului cardiac şi a metabolismului şi o redirecţionare a sângelui către organele vitale, inclusiv către plămâni, pentru a le susţine împotriva presiunii, spune medicul.
