Fotbal - CM 2018: Spectatorii l-au huiduit pe croatul Vida în meciul cu Anglia
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Fotbal - CM 2018: Spectatorii l-au huiduit pe croatul Vida în meciul cu Anglia

Spectatorii ruşi care au asistat la semifinala dintre echipele Croaţiei şi Angliei, desfăşurată miercuri seara pe Stadionul Lujniki din Moscova, l-a huiduit şi fluierat pe fundaşul croat Domagoj Vida, care după sfertul de finală cu Rusia şi-a declarat susţinerea faţă de Ucraina, transmite Reuters.

Un clip video a fost postat pe internet după meciul în care Croaţia a învins la loviturile de departajare echipa gazdă, Rusia, în sferturile de finală, arătându-l pe Vida, fost jucător la Dinamo Kiev, spunând ''Glorie Ucrainei!''.

Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina sunt tensionate după ce Moscova a anexat Crimeea în 2014, susţinând separatiştii proruşi din estul Ucrainei.

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) l-a avertizat pe Vida că declaraţiile sale nu sunt conforme cu regulamentul turneului legate de neutralitatea politică.

Huiduielile şi fluierăturile au putut fi auzite pe stadionul Lujniki de oricâte ori Vida s-a aflat la minge în meciul cu Anglia, începând din minutul 30. Nu a părut că vine dintr-o anumită secţiune a stadionului unde ar fi fost concentraţi fanii englezi. Reuters precizează că la meci au asistat şi destui spectatori ruşi.

Fostul fotbalist Ognjen Vukojevic, membru al staff-ului echipei Croaţiei, a fost amendat de FIFA cu 15.00 de franci elveţieni pentru faptul că a apărut în clipul video alături de Vida. Ulterior, Vukojevic, şi el fost jucător al lui Dinamo Kiev, a fost concediat din funcţie de federaţia croată.

Vida a declarat că toarte comentariile făcute de el nu au fost făcute cu intenţia de a transmite un mesaj politic, însă referinţa la Ucraina a înfuriat fanii ruşi şi o serie de politicieni din Rusia. Unii ruşi care intenţionau să susţină Croaţia în semifinale, după eliminarea selecţionatei Sbornaia, au precizat că s-au răzgândit în urma declaraţiilor lui Vida.

Selecţionata Croaţiei s-a calificat în premieră în finala Cupei Mondiale de fotbal, miercuri seara, după ce a învins formaţia Angliei cu scorul de 2-1 (0-1, 1-1), la capătul prelungirilor, pe Stadionul Lujniki din Moscova, în a doua semifinală a turneului final din Rusia.

Croaţii s-au impus prin golurile înscrise de Ivan Perisic (68) şi Mario Mandzukic (109), după ce englezii marcaseră primii, prin Kieran Trippier (5).
Similare
RECOMANDĂRI