Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

În ajunul zilei de naştere, boxerul Alexei Zavatin şi-a făcut cadou o medalie de bronz la Cupa Mondială din Germania

În ajunul zilei de naştere, boxerul Alexei Zavatin şi-a făcut cadou o medalie de bronz la Cupa Mondială din Germania. Sportivul basarabean va împlini 34 de ani, iar cea mai mare dorinţă a sa este să obţină calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

Alexei Zavatin luptă în categoria supergrea, de plus 91 kg. La turneul din Germania l-a învins pe campionul Belgiei, Idris Sinembio, deşi a suferit o accidentare. Boxerul basarabean nu s-a dat bătut şi a dus lupta până la final.

ALEXEI ZAVATIN, boxer: „În lupta cu belgianul, după a doua repriză am venit şi i-am spus antrenorului că m-am lovit la mână, unde am o traumă mai veche. El mi-a zis: ieşi a treia repriză, te mişti cu mână în faţă şi tu ştii lucru care trebuie să-l faci ca să nu accidentezi mâna de bază, braţul stâng.  Şi am mers la asta căci eram încrezut în mine tare, sunt într-o formă foarte bună ca a să cuceresc o medalie”.

Alexei avea şanse mari să obţină argintul sau chiar aurul, dar a decis să nu forţeze braţul, pentru a evita o accidentare mai gravă.

ALEXEI ZAVATIN, boxer: „Am ieşit din ring, şi am văzut cum e trauma, eu am vrut tare, dar antrenorul mi-a zis că eu mă tem şi am mers la asta căci el ştie mai bine”.

Alexei Zavatin este elevul marelui antrenor Petru Caduc şi a fost de 9 ori campion naţional. Sportivul este angajat al Poliţiei de Frontieră.

ALEXEI ZAVATIN, boxer: „Practic toată activitatea mea la Polţia de Frontieră suntem în antrenamente pentru ceea ce participăm peste hotare. În continuu, 2 antrenamente pe zi, program strict: mâncare, odihnă şi antrenament. Deja depinde de antrenor cum vede el în cursul săptămânii, eşti prea încărcat, prea puţin te-ai antrenat. Dar în fiecare zi facem 2 antrenamente între o oră şi jumătate şi 2 ore antrenamentul.”

Transpiră mult la antrenamente pentru că are un singur scop: să ajungă la Jocurile Olimpice de la Tokyo, după ce, în 2016, a ratat calificarea.

ALEXEI ZAVATIN, boxer: „Sunt şanse, sperăm foarte mult, eu mă pregătesc pentru asta, nu mă las cu gândul că nu voi ajunge. Îs în pregătire tot timpul pentru evenimentul acesta şi pentru fiecare sportiv, acesta este visul său, să ajungă la Jocurile Olimpice”.

Alexei Zavatin este cel mai greu sportiv din boxul autohton. Are 2 metri înălţime şi peste 100 de kg. Deşi va împlini în curând 34 de ani, el spune că nu se gândeşte la retragere. Speră să evite accidentările şi să aducă, în continuare, cât mai multe medalii la turneele internaţionale.
 
Similare
RECOMANDĂRI