În R. Moldova a fost a dat startul Săptămânii Europene a Sportului
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

În R. Moldova a fost a dat startul Săptămânii Europene a Sportului

În perioada 23-30 septembrie, sub egida Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării, pe întreg teritoriul Republicii Moldova va avea loc Săptămâna Europeană a Sportului. Genericul celei mai grandioase mişcări sportive din lume, care reuneşte milioane de amatori ai unui stil de viaţă sănătos din peste 40 de ţări rămâne a fi şi în acest an #BeActive.

În Republica Moldova Săptămâna Europeană a Sportului se desfăşoară începând cu anul 2018, astfel  timp de o săptămână sunt organizate un şir de acţiuni cu caracter de masă care au drept scop promovarea valenţelor unui mod activ şi sănătos de viaţă în rândul cetăţenilor, precum şi stimularea elevilor, sportivilor privind practicarea sistematică şi continuă a exerciţiului fizic.
 
În anul 2020, datorită pandemiei virusului COVID-19 sunt preconizate un şir de acţiuni cu caracter de masă şi de performanţă cu număr limitat de persoane cu respectarea instrucţiunilor de prevenire şi combatere a virusului SARS-CoV-2.
 
Astfel, în perioada 24-26 septembrie, în or. Călăraşi va avea loc Campionatul Republicii Moldova la Sambo; pe 25 septembrie, în com. Stăuceni  - Campionatul Republicii Moldova la Taekwondo WT; în perioada 26-27 septembrie, în or. Cimişlia - Campionatul Republicii Moldova la Orientarea Sportivă; pe 26 septembrie, pe traseul Băcioi se va desfăşura Cursa de Ciclism, iar pe Stadionul Dinamo din mun. Chişinău Cursa de alergări „Cross”; în parcul Valea Trandafirilor pe 27 septembrie va avea loc Cursa pe rolle şi acrobaţii „Parkour”, iar pe traseul Schinoasa Cursa de motociclism „Motocross”.
 
De asemenea, în perioada 28-30 septembrie, în oraşele Bălţi, Soroca, Ungheni, Briceni, Dubăsari, Cahul, Hânceşti, Donuşeni, Comrat, Floreşti, Căuşeni, Călăraşi etc. se vor desfăşura mai multe acţiuni de masă.
 
Menţionăm că ,,Săptămâna Europeană a Sportului” este un program al Uniunii Europene, care a demarcat în 2015 având ca scop promovarea sportului şi activităţii fizice şi se adresează tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă, mediul social sau nivelul de pregătire fizică.
Similare
RECOMANDĂRI