Instalaţiile de înzăpezire a domeniului schiabil din Poiana Braşov sunt pregătite pentru sezonul de iarnă
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Instalaţiile de înzăpezire a domeniului schiabil din Poiana Braşov sunt pregătite pentru sezonul de iarnă

Instalaţiile de înzăpezire artificială a domeniului schiabil din Poiana Braşov sunt pregătite pentru sezonul de iarnă 2018-2019, a declarat luni, într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Braşov, Sorin Toarcea, scrie Agerpres.

„Cele 120 de lăncii, 24 de tunuri, din care 14 fixe şi 10 mobile sunt pregătite pentru înzăpezirea artificială a domeniului schiabil din Poiana Braşov, atunci când vremea va permite. De asemenea, toate gardurile şi plasele de protecţie fixe pentru pârtii au fost montate, iar acolo unde au fost distruse, s-au înlocuit. Saltelele de protecţie A 40 distruse de urşi se află în proces de achiziţie. Procesul de revizuire a maşinilor de bătătorit zăpada va fi încheiat până la jumătatea lunii noiembrie, urmând să fie achiziţionate piese de schimb pentru utilajele de amenajare a pârtiilor, pentru toată perioada sezonului de iarnă'', a punctat Toarcea.

Sursa citată a afirmat că, începând cu sezonul de iarnă 2018-2019, vor fi puse în circulaţie autobuze de capacitate mică, ce vor transporta turiştii care îşi lasă maşinile în parcarea supraetajată din Poiana Mică, până la pârtiile de schi din staţiune.

La începutul lunii octombrie 2018, Consiliul Local Braşov a aprobat majorarea tarifelor la mijloacele de transport pe cablu din staţiune cu 7,5% pentru sezonul de iarnă 2018-2019. La instalaţiile de transport pe cablu telegondolă, telescaune şi teleschiuri, cel mai mult folosite de schiori, preţurile sunt mai mici decât la telecabine, unde tarifele pentru o urcare sau o coborâre au crescut de la 20 la 25 lei româneşti.

Schiorii au la dispoziţie şi cartele cu puncte pentru telecabine, telegondolă, telescaune şi teleschiuri, care costă între 45 lei româneşti o cartelă cu 10 puncte pentru adulţi şi 25 lei pentru copii, până la 570 lei pentru adulţi şi 300 lei pentru copii, o cartelă cu 240 de puncte. Cartelele sunt cu 10, 20, 30, 60, 80, 120 şi 240 de puncte. De asemenea, cei interesaţi îşi pot achiziţiona abonamente pe zile cât şi pe intervale orare.

În sezonul trecut 2,3 milioane de turişti au trecut pe la turnichetele mijloacelor de transport pe cablu din staţiune, număr în creştere, potrivit purtătorului de cuvânt.

Domeniul schiabil din Poiana Braşov a fost modernizat în totalitate începând cu anul 2009, fiind redeschis în 2011. În prezent acesta se întinde pe o suprafaţă de 85 ha, lungimea pârtiilor fiind de 24 km, cu grade diferite de dificultate. La altitudinea de 1.500 metri a fost construit un lac pe o suprafaţă de 1,4 ha cu o capacitate de 140.000 metri cubi de apă pentru înzăpezirea artificială a domeniului schiabil. 
Similare
RECOMANDĂRI