Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Judocanul basarabean Denis Vieru a cucerit medalia de bronz la Campionatul Mondial din Japonia

A fost sărbătoare astăzi pe Aeroportul Internaţional Chişinău. Lotul naţional de judo, care a participat la campionatul mondial de la Tokyo a fost întâmpinat cu flori şi fanfară. În centrul atenţiei a fost Denis Vieru care a adus Republicii Moldova medalia de bronz.

Denis Vieru a cucerit bronzul la Mondialul din Japonia, în limitele categoriei de 66 kilograme. Judocanul basarabean a pierdut în faţa sud-coreeanului Kim Limhwan. În meciul pentru medalia de bronz, Denis Vieru l-a învins pe Baskhuu Yondonperenlei, din Mongolia.

Alături de Denis Vieru a fost şi antrenorul lui, cu care a lucrat încă de la început.

Părinţii judocanului basarabean i-au ţinut pumnii de aici, de acasă. Mulţumiţi şi foarte mândri ei şi-au întâmpinat, astăzi, fiul cu flori şi multă bucurie.

Judocanul basarabean Denis Vieru urmează să participe la Jocurile Olimpice de la Tokyo din vara viitoare. La acest Mondial, Republica Moldova a mai fost reprezentată de încă trei sportivi: Cristina Blanaru, Victor Sterpu, Dorin Goţonoagă.
 
Similare
RECOMANDĂRI