Judocanul Constantin Gabun a cucerit aurul în Belgia
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Judocanul Constantin Gabun a cucerit aurul în Belgia

Sportivul în vârstă de 20 de ani Constantin Gabun, fost discipol al Clubului „Wolf Club” din Chişinău, stabilit cu familia în Canada, a cucerit medalia de aur la concursul Internaţional Belgian Adidas Judo Open.

Constantin Gabun a concurat la categoria 73 de kilograme şi a cucerit medalia de aur după ce în partida finală l-a învins în timpul suplimentar pe germanul Robert Barwig.

La aceeaşi categorie pe locul V s-a situat un alt judocan canadian Keagan Young, în faţa căruia Constantin Gabun a cedat la limită în luna ianuarie în cadrul campionatului naţional ELITE 2019.

Constantin Gabun este dublu campion al Canadei la cadeţi şi tineret, una dintre speranţele olimpice ale Federaţiei  de judo din Ţara arţarului.

Un alt sportiv din Republica Moldova, stabilit în oraşul american Colorado Springs, luptătorul de stil liber Anatolie Buruian, a cucerit locul 1 şi titlul de campion la categoria 57 de kilograme la Turneul internaţional „Memorialul Dave Schultz”, scrie olympic.md.

Similare
RECOMANDĂRI