Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Judocanul Denis Vieru a cucerit trei medalii de aur în acest an

Are 23 de ani şi este unul dintre cei mai buni judocani ai lumii, dar şi din istoria Republicii Moldova. Denis Vieru este numele sportivului basarabean care a reuşit să cucerească în acest an trei medalii de aur la competiţiile internaţionale. Recent, tânărul judocan a devenit campion la Grand Slam-ul de la Baku.

După ce s-a impus la Grand Slam-ul de la Paris şi Grand Prix-ul din Antalya, Denis Vieru a dat lovitura şi la Baku.
 
În spatele acestor performanţe se află însă o muncă uriaşă, antrenamente istovitoare, dar şi un regim alimentar strict.
 
Victoriile obţinute în acest an i-au dat mai mult curaj, iar acum Denis Vieru a devenit unul dintre cei mai de temut judocani ai lumii.
 
Veaceaslav Bacal, antrenorul lotului naţional de judo, spune că Republica Moldova a mai avut spotivi talentaţi, dar niciunul dintre ei nu a dat asemenea rezultate.
 
Pentru Denis Vieru urmează, în luna iunie, Universiada de la Minsk. Cea mai importantă provocare pentru el va fi, însă, Olimpaida de la Tokio, din 2020, unde sportivul este aproape calificat. 
Similare
RECOMANDĂRI