Liga Campionilor şi Europa League s-ar putea relua în luna august
Vizualizari:

Liga Campionilor şi Europa League s-ar putea relua în luna august

Competiţiile fotbalistice Liga Campionilor şi Europa League, întrerupte din cauza pandemiei de coronavirus, ar putea fi reluate în luna august, fără spectatori, scrie cotidianul francez Le Parisien, citat de Agerpres.

"Ultima parte din Liga Campionilor s-ar putea desfăşura în întregime în cursul lunii august", susţine Le Parisien.

Postul spaniol de radio Cadena SER confirmă această informaţie. Cadena SER prezintă şi alte elemente, bazându-se pe surse apropiate de cluburile ce continuă cursa în aceste competiţii. Astfel, partidele ar urma să se dispute cu porţile închise, într-o singură manşă, şi nu după sistemul tur-retur.

Liga Campionilor şi Europa League s-ar încheia după competiţiile interne, potrivit planului UEFA. Meciurile din cupele europene ar urma să se desfăşoare într-un interval de numai două săptămâni.

Sezonul 2020-2021 ar urma să înceapă în luna septembrie.

UEFA a repetat că prioritatea sa o reprezintă sănătatea suporterilor şi a jucătorilor.
Similare
RECOMANDĂRI