Opt elevi ai unui liceu sportiv din R. Moldova au obţinut titluri de câştigători la turneul internaţional de lupte libere „Invită Nicolae Oriol”
Sursa foto:Foto simbol: Nicolae Oriol Vizualizari:

Opt elevi ai unui liceu sportiv din R. Moldova au obţinut titluri de câştigători la turneul internaţional de lupte libere „Invită Nicolae Oriol”

Reprezentanţii Liceului Internat Republican cu Profil Sportiv (LIRPS) au obţinut opt titluri de câştigători ai turneului internaţional de lupte libere „Invită Nicolae Oriol”, rezervat cadeţilor şi juniorilor, care s-a desfăşurat în week-end la Centrul de pregătire a loturilor naţionale.

Pe prima treaptă a podiumului de premiere au urcat Vadim Gorodeţchi (45 kg), Ionuţ Bodişteanu (48 kg), Pavel Graur (51 kg), Lilian Balan (71 kg), Ion Damian (80 kg), toţi la categoria de vârstă cadeţi, Radu Lefter (97 kg), Marius Uja (110 kg), ambii la categoria de vârstă juniori, Mihaela Samoil (concursul feminin). Ei sunt pregătiţi de antrenorii Nicolae Scurtu, Petru Marta, Roman Dermenji, Anatol Zacon, Sergiu Kim, Tudor Cârlan, Petru Chiperi.  

Oaspeţii şi-au adjudecat de asemenea opt titluri de câştigători. Pe primele locuri s-au clasat Ghenadii Karanikolov (55 kg), Viktor Taşoglo (60 kg), ambii din Ucraina (categoria de vârstă cadeţi), Nicu Caţaveica (57 kg, Criuleni), Nicolae Crahmez  (65 kg, Comrat), Vasile Diaconu (Leova), Ertugul Agca (92 kg, Germania), toţi la categoria de vârstă juniori, Emilia Creciun (57 kg, Briceni), Izabela Rotaru (65 kg, România), ambele în concursul feminin.

Turneul „Invită Nicolae Oriol” a ajuns la cea de-a 15-a ediţie. Antrenorul emerit Nicolae Oriol (72 de ani) a fost prezent la turneu. El este medaliat cu argint la Spartachiada a V-a a popoarelor din Uniunea Sovietică, fiind multiplu campion naţional. Pe tot parcursul vieţii a activat doar la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv. Printre elevii săi figurează Ghenadie Tulbea, dublu campion european, medaliat la Mondiale, Anatol Guidea, campion european, Boris Sava, campion al Spartachiadei popoarelor din Uniunea Sovietică, Ruslan Bodişteanu, campion mondial de tineret, Vitalie Railean, campion european de tineret, Ion Diaconu, ocupant al locului 6 la Olimpiada de la Sydney, Nicolae Ceban, Andrei Perpeliţa, medaliaţi la Europene.

Nicolae Oriol este decorat cu medalia „Meritul Civic” (2001), ordinul „Gloria Muncii” (2006), „Ordinul Republicii” (2012). În 2014 i-a fost acordat Premiul Naţional în domeniul sportului, scrie Moldpres.

Similare
RECOMANDĂRI