Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Patru români participă la Ultramaraton, cel mai greu de pe planetă: 630 de kilometri la Polul Nord

O româncă este prima femeie înscrisă vreodată în cursa arctică, iar un sportiv din Aiud va fi primul concurent cu dizabilităţi. Ia startul şi Tibi Uşeriu, primul atlet din lume care a câştigat de două ori la rând Ultramaratonul. Participă şi Avram Iancu, care a înotat de-a lungul Dunării. După antrenamente extreme şi chinuitoare, toţi au plecat încrezători spre Pol.

Când sunt minus 30 de grade e vreme bună. Gerul îţi taie respiraţia, iar obstacolele pot să apară la fiecare pas. În această lume îngheţată are loc Ultramaratonul, cea mai aspră competiţie sportivă din lume. 9 zile, 630 de kilometri.

România are un record în istoria competiţiei: Tiberiu Uşeriu este singurul sportiv care a câştigat Ultramaratonul doi ani consecutiv.

Acum, merge şi Levente Polgar. Este singurul sportiv cu dizabilităţi acceptat vreodată la Ultramaraton.

Nu e timp de dormit pentru că fiecare metru cucerit este esenţial. Un pariu pe care vrea să îl câştige şi Avram Iancu, românul care a înotat de-a lungul Dunării. Acum, este bibliotecarul de la Ultramaraton.

Experienţele de viaţă şi antrenamentul contează la fel de mult în cursa de la Pol.

În premieră, o româncă s-a înscris şi ea la Ultramaraton. A avut un accident grav şi spune că a înşelat deja moartea. Aşa că vrea să intre în Cartea Recordurilor. Una dintre provocări este să reziste 630 de kilometri cu sania pe care va trebui să o tragă în urma ei. În Canada, la antrenamente, a tras o anvelopă uriaşă.

Pentru 6633 Arctic Ultra cu toţii au făcut antrenamente extreme. Au dormit în zăpadă, iar în cele mai geroase zile făceau baie la copcă.

23 de sportivi intră acum în cursă. România este a doua naţiune cu un număr de 4 participanţi, după Zimbabwe cu 6 alergători.

Important este să ajungi la final, să îţi întreci limitele, pentru că premiul este simbolic.

Similare
RECOMANDĂRI