Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Povestea celor doi antrenori ai campioanei mondiale la lupte, Irina Rîngaci. Sunt tată şi fiu şi pregătesc luptătoarele din lotul naţional al Republicii Moldova

În spatele performanţelor unui sportiv de succes se află întotdeauna un antrenor, iar unii au noroc chiar de doi. Este şi cazul campioanei mondiale la lupte Irina Rîngaci, antrenată de Andrei şi Petru Chiperi. Cei doi sunt tată şi fiu şi pregătesc luptătoarele din lotul naţional al Republicii Moldova, care au cucerit în acest an medalie după medalie la campionatele europene şi mondiale. Aceste succese se datorează unor ani grei de muncă, pe care cei doi antrenori au depus-o împreună.

Andrei şi Petru Chiperi sunt antrenorii campioanei Irina Rîngaci şi vicecampioanei mondiale Iulia Leorda. Cei doi muncesc împreună de aproape 15 ani, iar anul acesta au reuşit să scrie istorie pentru sportul din Republica Moldova.

ANDREI CHIPERI, antrenor: „Anul 2021 a fost cel mai reuşit an din cariera noastră. Am reuşit să aducem medalii atât la seniori, cât şi la juniori şi under 20. Asta ne bucură şi ne motivează foarte mult în activitatea noastră”.

Andrei Chiperi spune că tatăl său e cel care l-a motivat să-i urmeze cariera şi să devină antrenor de lupte.

ANDREI CHIPERI, antrenor: „Este o înţelegere mai mult de cât colegială, ne îneţelegem extraordinar de bine. Eu consider că dacă nu era înţelegerea noastră pe parcursul acestor ani, nici rezultatele nu erau să fie astea care sunt la moment”.

Petru Chiperi are 65 de ani şi este cel care a pus bazele luptelor feminine la Liceul Internat Republican cu Profil Sportiv. Aici se antrenează în perioada studiilor preuniversitare majoritatea sportivilor de performanţă.

PETRU CHIPERI, antrenor: „Noi am hotărât să deschidem o secţie de lupte feminine, împreună cu domnul Busuioc, el fiind director aici la noi la liceu. El mi –o spus că proba a devenit olimpică. Şi aşa prin 2002 am deschis secţia de lupte feminine”.

Cei doi antrenori spun că munca lor nu este uşoară şi nici prea bine plătită. Andrei are un salariu de 11 mii de lei , bani pe care îi câştigă ca antrenor la liceu şi la Centrul de Pregătire a Rezervelor Olimpice.

ANDREI CHIPERI, antrenor: „Asta este, antrenorul este şi maseor, şi medic şi şofer şi psiholog, îndeplineşte toate funcţiile. Dar asta este de mai mult timp, noi deja ne-am adaptat şi noi doar la proba noastră, este peste tot. Chiar în condiţiile grele în care ne aflăm, reuşim totuşi să aducem rezultate frumoase. Şi asta ne motivează, dar bineînţeles, că ne dorim condiţii mai bune şi consider că merităm”.

Andrei şi Petru Chiperi îndeamnă autorităţile să acorde mai multă atenţie sportului. Cei doi antrenori şi-au propus să atingă noi performanţe şi muncesc de zor pregătind luptătoarele din Republica Moldova pentru alte evoluţii strălucite la următoarea ediţie a Jocurilor Olimpice din 2024.

PETRU CHIPERI, antrenor: „Să aduc medalie la Jocurile Olimpcie, ăsta e cel mai mare vis al meu”.
 
Similare
RECOMANDĂRI