Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Rezultate remarcabile pentru sportivii din Republica Moldova la Campionatul Mondial de Sambo din Serbia

Rezultate remarcabile pentru sportivii din Republica Moldova la Campionatul Mondial de Sambo din Serbia. Au cucerit 12 medalii, 4 de argint şi 8 de bronz.

Dan Gorban a participat în premieră la un Campionat Mondial de Sambo. Deşi a avut emoţii, tânărul sportiv, originar din Bălţi, a fost la un pas de a cuceri medalia de aur, în categoria de 81 de kg.  

DAN GORBAN, luptător de sambo: "Acest campionat mi s-a părut destul de puternic, fiindcă au fost mulţi sportivi buni şi fiecare a luptat pentru a ajunge pe podium. La acest campionat am reuşit să iau medalia de argint". 

Alte două medalii de argint au fost cucerite de Vera Zorea şi Iulian Arapan. Ambii sportivi au luptat în categoria de 52 de kg şi sunt originari din Călăraşi.

VERA ZOREA, luptător de sambo: "Mulţumită cantonamentelor, cred că avem toţi asemenea rezultate". 

IULIAN ARAPAN, luptător de sambo: "Aceasta medalie nu este doar a mea, dar a întregului colectiv, toţi au muncit pentru ea". 

MIHAI FISTICAN, antrenor, secretar Federaţia de Sambo: "Am retrăit pentru toată echipa, pentru fiecare sportiv şi emoţii foarte mari pentru echipa care o aduc de la Călăraşi. Călaraşiul de data asta a a partipat cu succes. Din 6 sportivi, 5 au reuşit să urce pe podium". 

Din cele 12 medalii obţinute de sportivii din Republica Moldova, 11 sunt la juniori şi una la seniori, prin Sabina Artemciuc.

IULII PEATICOVSCHI, preşedinte, Federaţia de Sambo: "Vreau să o menţionez pe Sabina Artemciuc, care este o sportivă din Tighina, are stabil rezultate la Campionatele Europene şi Mondiale". 

La Campionatul Mondial de Sambo, Republica Moldova a fost reprezentată de 25 de sportivi.
Similare
RECOMANDĂRI