Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

„Sfântul Gheorghe” a câştigat Cupa Moldovei la fotbal

Echipa de fotbal Sfîntul Gheorghe a cucerit primul ei trofeu din istorie. Formaţia din Suruceni a câştigat Cupa Moldovei după o victorie dramatică, obţinută la penalty, în faţa campioanei Sheriff Tiraspol.

După două eşecuri în 2019 şi 2020, Sfântul Gheorghe a reuşit în cele din urmă să câştige mult râvnitul trofeu - Cupa Moldovei la fotbal. După 90 de minute de joc şi cele două reprize de prelungiri, tabela a rămas nemodificată, iar câştigătoarea s-a decis la loteria loviturilor de departajare. Fotbaliştii din Suruceni au avut nervii mai tari şi s-au impus cu 3 la 2. Nicolae Calancea a parat două lovituri de la 11 metri.

SERGHEI CEBOTARI, antrenor, "Sfîntul Gheorghe" Suruceni: „Nu mai am loc acasă pentru medaliile de argint. În sfârşit, de astăzi, va fi şi una de aur - prima. Este primul meu trofeu, primul trofeu al echipei. Ce să vă spun? Mă mândresc că sunt antrenorul acestei echipe excepţionale – "Sfîntul Gheorghe".”

YURII VERNYDUB, antrenor Sheriff Tiraspol: „Dacă am fi marcat în timpul jocului, am fi câştigat, dar aşa… A doua oară am nimerit la penalty. Trebuie să remarc intervenţiile portarului echipei adverse, care a fost bravo”.

Sfântul Gheorghe Suruceni a jucat a treia finală la rând în Cupa Moldovei. Precedentele două le-a pierdut în faţa lui Sheriff Tiraspol şi Petrocub Hânceşti. Victoria din finala Cupei Moldovei, le permite jucătorilor echipei din Suruceni să evolueze alături de formaţia din Hînceşti în preliminariile UEFA Conference League, iar Sheriff Tiraspol, care a obţinut recent titlul de campioană naţională, va juca în etapele de calificare ale Ligii Campionilor.
Similare
RECOMANDĂRI