Simona Halep a intrat în Top 10 câştiguri din tenis: Sumă de milioane strânsă de româncă din sport
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Simona Halep a intrat în Top 10 câştiguri din tenis: Sumă de milioane strânsă de româncă din sport

Victoria de joi a româncei Simonei Halep în faţa jucătoarei iberice Garbine Muguruza a însemnat consolidarea primei poziţii în clasamentul WTA, o nouă finală de Grand Slam - a patra din carieră, a treia la Roland Garros - şi depăşirea unei borne istorice.

Pentru calificarea de ieri în finala Roland Garros, Simona Halep va încasa un cec în valoare de 1.322.025 de dolari. Cu alte cuvinte, Halep a intrat în Top 10 all time al câştigurilor din tenis. Sportiva româncă a strâns nu mai puţin de 24.816.096 de dolari în carieră, sumă care o situează peste jucătoare precum  Svetlana Kuznetsova, Kim Clijsters sau Martina Hingis, notează Digi24.

Deocamdată, Halep este pe locul 8 în acest clasament, însă cariera ei este departe de a se fi finalizat, azi Simona fiind în vârf de formă, în cel mai bun moment profesional al ei.

Dacă luăm în calcul doar anul 2018, Halep este pe primul loc în topul câştigurilor din tenis, cu 4.037.752 de dolari strânşi, urmată de daneza Caroline Wozniacki.

Dacă Simona Halep va învinge în partida de sâmbătă, va încasa un cec în valoare de 1,9 milioane de dolari.

Potrivit unui sondaj IRES realizat în prima parte a anului, românii erau foarte optimişti că jucătoarea de tenis Simona Halep va câştiga un turneu de Mare Şlem în 2018. Nouă din zece români credeau că Halep are şanse mari şi foarte mari să câştige un turneu de Grand Slam în acest an, după ce a pierdut finala la Australian Open, în ianuarie, în faţa danezei Caroline Wozniacki, remarcăAgerpres.

Simona Halep, numărul unu mondial, o va întâlni sâmbătă pe americanca Sloane Stephens, 10 WTA, în finala turneului de la Roland Garros, de la ora 16,00. Pentru Halep va fi a patra sa finală de Mare Şlem, a treia la Roland Garros (după 2014, 2017) şi a doua în acest an (după Australian Open). Stephens este campioana en titre la US Open.

Similare
RECOMANDĂRI