Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Unul dintre cei mai renumiţi jucători din istoria selecţionatei R. Moldova vrea să înfiinţeze o Academie de Fotbal

Alexandru Gaţcan, unul dintre cei mai titraţi jucători din istoria selecţionatei de fotbal a Republicii Moldova, vrea să deschidă la Chişinău o Academie de Fotbal care să-i poarte numele. Gaţcan, alături de un coleg, doresc să construiască o bază de antrenament pe un teren al unei şcoli din sectorul Botanica. În urmă cu un an, au cerut Primărie terenul în arendă, dar nu au primit niciun răspuns favorabil. Autorităţile spun că procedura e complicate şi durează mai mult timp.

Cei doi foşti fotbalişti ai selecţionatei de fotbal a Republicii Moldova Alexandru Gaţcan şi Alexandru Onică vor să construiască un complex sportiv unde să crească noi generaţii de fotbalişti. Ei sunt gata să investească banii din propriul buzunar, doar că autorităţile municipale să le oferă terenul în arendă.

ALEXANDRU ONICA, fotbalist: Acolo este loc de două terenuri mici şi unul mare şi am încercat, am făcut deja proiectul, am arătat cum vrem să arate, cu tot cu vestiare, cu duş, proiect mare. Deja avem un an şi ba ne spune că consiliul trebuie să ia decizie. Noi nu cerem ca primăria să ne dea bani, dar cu banii proprii vrem să facem anume pentru sport.

ALEXANDRU GAŢCAN, fotbalist: Acolo m-am născut, acolo am făcut primii paşi în fotbal şi am vrut să las ceva după mine. Am crezut că o să fie mai repede, dar birocraţia noastră, cu atâtea documente. Oamenii se gândesc la altceva, nu la fotbal, eu am auzit că de ce lor le trebu teren, că o să ia pentru teren şi o să construiască case, dar oamenii nici nu ştiu cine este Alexandru Gaţcan, unii din primărie cum eu am auzit.

GHEORGHE LUNGU, reporter TVR MOLDOVA: Acest teren, care aparţine liceului Mircea cel Bătrîn din sectorul Botanica, se află într-o stare deplorabilă de mai mulţi ani. Cândva, aici, însă era un teren de fotbal frumos, iar în copilărie, aici au jucat mai mulţi membri ai echipei naţionale.

MIHAIL TEŞCU, director interimar, Liceul "Mircea cel Bătrân" Chişinău: Ce se referă la fotbal, Igor Armaş este elevul nostru, Nicolae Calancea este elevul nostru, fraţii Plătică sunt elevii noştri. O parte bună a echipei naţionale de fotbal şi-au făcut studiile aici şi au alergat inclusiv pe acest teren de fotbal. Asta pe noi şi ne doare, căci cândva făceam competiţii între licee, dar astăzi este în starea care este.

Directorul liceului îşi doreşte ca terenul de sport să fie reconstruit. Instituţia nu are bani pentru asemenea lucrări aşa că s-a adresat autorităţilor municipale. Vicepretorul sectorul Botanica confirmă că Primăria a creat, încă anul trecut, o comisie care ar trebui să se ocupe de gestionarea acestui teren.

IURI VITNEANSKI, vicepretor, sectorul Botanica: Dacă vorbim de atragerea unui investitor aşa încât să aibă de câştigat şi instituţia de învăţământ, atunci este nevoie de un parteneriat public privat, iar aici legea presupune multe nuanţe, de asta lucrurile merg foarte încet, din păcate.

Primăria va organiza un concurs în cadrul căruia consilierii municipali vor alege investitorul care va construi complexul sportive. Vicepretorul nu a putut să ne spună când va avea loc.

IURI VITNEANSKI, vicepretor, sectorul Botanica: Imediat ce va fi gata studiul de fizabilitate, procedura presupune ulterior ca Agenţia Proprietăţi Publice să ofere aviz, iar dacă acest aviz va fi pozitiv, atunci noi anunţăm concurs, unde pot participat potenţialii agenţi economici, fotbalişti sau cluburile sportive.

Până când Primăria se va decide cui să dea terenul, sportul din Republica Moldova, dar în special fotbalul, va avea de suferit. Rezultatele tricolorilor, cu 12 goluri primate în ultimele două meciuri, ar trebui să pună pe gânduri atât autorităţile.
 
Similare
RECOMANDĂRI