Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Victorie uriaşă la turneul de la Doha: Monica Niculescu o învinge pe Maria Şarapova în primul meci disputat între cele două jucătoare

Jucătoare română de tenis Monica Niculescu, locul 92 WTA, a învins-o pe rusoaica Maria Şarapova, locul 41 WTA, în 3 seturi 4-6, 6-4, 6-3, în primul tur al turneului de la Doha (Qatar), dotat cu premii totale de 3,1 milioane dolari.

Monica Niculescu, venită din calificări, obţine o victorie incredibilă în faţa fostului număr 1 mondial, Maria Şarapova, beneficiara unul wild card la turneul WTA Premier 5 Doha din Qatar, după un meci care a durat două ore şi 40 de minute. A fost primul meci disputat între cele două jucătoare în circuitul WTA.

Meciul a început cu Şarapova la conducere, însă românca a dat semne că poate opune rezistenţă. Şarapova a condus cu 2-1 şi 4-2, dar Monica a avut o revenire de la 2-5 la 4-5. Rusoaica s-a impus însă în primul set cu 6-4.

(w500) Monica Nic

Ceea ce a urmat a fost de poveste pentru Monica Niculescu: a câştigat setul doi cu 6-4, anunţând parcă surpriza din decisiv, unde s-a impus cu 6-3. Românca a eliminat-o pe Şarapova de la Doha şi a produs astfel una dintre marile surprize ale turneului.

(w500) Monica Nic

Monica Niculescu a ajuns pe tabloul principal de la Doha după ce a trecut de calificări, în timp ce rusoaica a primit un wild-card.

În turul doi la Doha s-a calificat şi Mihaela Buzărnescu, după ce a învins-o în două seturi pe Lesia Tsurenko, 7-5, 6-4.

Buzărnescu a început cu dreptul şi a făcut break, dar apoi Tsurenko a câştigat cinci ghemuri la rând. Buzărnescu a revenit spectaculos şi a câştigat şase ghemuri consecutive, adjudecându-şi primul set cu 7-5.

Românca a dominat actul secund, s-a desprins la 3-1, a ratat o minge de meci la 5-2, dar nu a reuşit să încheie meciul, pierzându-şi serviciul. Buzărnescu a ratat apoi alte patru mingi de meci pe serviciul adversarei. Românca a salvat o minge de break la 5-4, dar a reuşit în cele din urmă să încheie conturile, cu 6-4, după o oră şi 57 de minute.

Similare
RECOMANDĂRI