Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. Pentru români, Simona e nr. 1. Fanii din toată ţara au urmărit finala de la Melbourne

Toată România a trăit cu sufletul la gură în timpul finalei fetelor de la turneul de tenis de la Melbourne. Milioane de români au fost cu gândul alături de Simona Halep, care a dus numele României la capătul lumii. În baruri, mall-uri, la piaţă sau acasă, cu prietenii, oamenii au trăit finala de la Melbourne cu emoţie uriaşă.

Sportiva are fani de toate vârstele. Indiferent că au urmărit meciul la televizor, pe telefon sau l-au ascultat la radio, toţi românii au sperat în victoria Simonei la Melbourne. Pariurile, reale sau simbolice, au fost toate pe numele Simonei Halep.

Cele trei ore şi jumătate de meci i-au ţinut pe români pironiţi pe scaune sau în fotolii.

O victorie în Australia ar fi însemnat un vis împlinit pentru Halep, primul trofeu de mare slem, dar şi o bucurie imensă pentru fanii ei.

De luni, Simona Halep nu mai e nr. 1 mondial, dar rămâne numărul 1 pentru toţi românii care se mândresc cu performanţele ei.

Similare