Concert de Revelion la Târgul de Crăciun din Chişinău
Sursa foto:Facebook/ Târgul de Crăciun Vizualizari:

Concert de Revelion la Târgul de Crăciun din Chişinău

Mai multe formaţii şi interpreţi autohtoni vor evolua în cadrul Concertului de Revelion, care va avea loc pe 31 decembrie la Târgul de Crăciun de pe strada 31 August din Chişinău.

Potrivit organizatorilor, concertul va începe la ora 21.00 şi va dura cinci ore. Spectacolul va fi deschis de formaţia ”Gândul Mâţei”, care va readuce în scenă cunoscutele piese  „La Ciocana”, „Liberty”, „Şi-aşa-mi vine”. Apoi, pe scenă va urca formaţia „Brio Sonores”, care va  susţine un program de colinde româneşti şi internaţionale, înregistrate pe un CD, lansat în ziua inaugurării Târgului de Crăciun şi împărţit ulterior vizitatorilor. De pe scenă va răsuna şi colindul oficial al târgului  – „Acasă de Crăciun”, interpretat de membrii trupei.

Cu recitaluri dedicate sărbătorilor de iarnă vor veni interpreta Victoria Lungu,  formaţia de muzică pop-rock şi folk „Noroc” şi formaţia Valy Boghean Band.

Ulterior, concertul organizat la Târgul de Crăciun, va continua cu muzică de club, interpretată de un baterist şi un DJ renumit. La miezul nopţii, când acele ceasornicului vor anunţa trecerea dintre ani, cerul va fi luminat de focuri de artificii.

Până la Revelion, mai mulţi artişti şi trupe din R. Moldova, precum Mariana Mihăilă, Adrian Ursu, „Doredos”, „Millenium” vor susţine concerte la Târgul de Crăciun, iar intrarea va fi gratuită pentru toată lumea. Un program artistic tematic vor prezenta membrii studioului de dans „Black and White” şi fanfara lui Moş Crăciun. În acelaşi timp, în zilele de weekend, pe scena mică vor fi proiectate desene animate şi filme pentru cei mici.

Similare
RECOMANDĂRI