Situaţia în Chişinău, ora 19.00. Toate drumurile au fost deblocate, iar circulaţia reluată
Sursa foto:elenarobu.md Vizualizari:

Situaţia în Chişinău, ora 19.00. Toate drumurile au fost deblocate, iar circulaţia reluată

Primăria Chişinău informează că, la ora 19:00, toate străzile din oraş au fost deblocate şi curăţate, iar circulaţia se desfăşoară şi pe toate căile de acces spre suburbii.

Pe parcursul zilei, echipele de intervenţie din cadrul serviciilor municipale au înlăturat şi tăiat peste 450 de copaci doborâţi pe arterele principale ale oraşului.

Mai multe localităţi din componenţa municipiului Chişinău sunt parţial sau total deconectate de la reţeaua de energie electrică. Până la ora 19:00, tot mai mulţi consumatori au fost reconectaţi la sistemul centralizat de încălzire, după cum urmează:

a)      toate grădiniţele din Chişinău;
b)      toate spitalele municipale, inclusiv maternităţile;
c)      peste 270 de blocuri, iar numărul solicitărilor creşte.

Cetăţenii sunt îndemnaţi să se implice, în măsura posibilităţilor, la lichidarea consecinţelor intemperiei. În mod prioritar, să elibereze căile de acces şi de circulaţie de crengi.

Pentru a informa despre arbori doborâţi sau alte consecinţe ale vremii, cetăţenii sunt îndemnaţi să sune la următoarele numere de telefon: 022-22-22-67; 022-22-26-04; 022-21-27-98, 901 şi 902.
RECOMANDĂRI