Vremea extremă din aprilie a provocat pagube de 70 de milioane de lei în Chişinău
Sursa foto:Cristian Deceanu via Facebook Vizualizari:

Vremea extremă din aprilie a provocat pagube de 70 de milioane de lei în Chişinău

Intemperia de vineri a paralizat Chişinăul, iar, potrivit autorităţilor municipale, pagubele provocate de vremea rea se ridică la 70 de milioane de lei.

În cadrul unei şedinţe, funcţionarii de la Primăria Chişinău au făcut un bilanţ provizoriu privind distrugerile din capitală, provocate de ninsoare. Astfel, peste 10.000 de copaci s-au prăbuşit, 130 de piloni au fost doborâţi, 1.550 de cabluri electrice au fost rupte, iar 250 de maşini distruse, potrivit Publika TV.

Anterior, primarul Chişinăului a declarat că înlăturarea tuturor consecinţelor dezastrului provocat de ninsoarea târzie din aprilie va dura cam un an. 

„Ca să facem ordine vom avea nevoie de câteva săptămâni. Dar ca să lichidăm toate consecinţele, ne vom strădui ca până în toamnă să reuşim, dar cred că vom lucra până la sfârşitul anului”, a precizat Dorin Chirtoacă.

Joi şi vineri, 20 şi 21 aprilie, a nins abundent în Chişinău şi în raioanele din centrul şi sudul ţării. Potrivit specialiştilor, într-o singură zi a nins cât într-o lună de iarnă. Nămeţii au paralizat oraşul timp de o zi, iar mii de arbori au fost doborâţi.

GALERIE FOTO. Imagini apocaliptice în Chişinău. Drumurile sunt blocate de sute de copaci doborâţi

GALERIE FOTO. Peisaj dezolant în Chişinău după intemperia din ultimele două zile
RECOMANDĂRI