Cod Galben de instabilitate atmosferică: Averse puternice cu descărcări electrice
Sursa foto:imagine simbol Vizualizari:

Cod Galben de instabilitate atmosferică: Averse puternice cu descărcări electrice

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat pe parcursul zilei de astăzi Cod Galben de instabilitate atmosferică.

Conform meteorologilor, până mâine se prevăd descărcări electrice, izolat averse puternice (15-20 litri pe metru pătrat) însoţite de vijelie, vânt până la 15-20 metri pe secundă şi grindină, relatează Moldpres.

Totodată, până pe 1 august, în ţară se menţine Cod Galben de caniculă, iar mercurul termometrelor va ajunge până la 35 de grade, ziua, şi până la 23 de grade - noaptea.

În caz de Cod Galben, condiţiile vremii sunt potenţial periculoase, fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului, temperaturi ridicate sau scăzute, risc de creşteri de debite şi niveluri în râuri şi râuleţe etc.) sunt obişnuite pentru teritoriul ţării, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activităţi socio-economice.

Similare
RECOMANDĂRI