Cod galben de ploi, ninsori şi polei. Precipitaţii în cea mai mare parte a României, ninsori în zona montană înaltă, până marţi
Sursa foto:Pexels Vizualizari:

Cod galben de ploi, ninsori şi polei. Precipitaţii în cea mai mare parte a României, ninsori în zona montană înaltă, până marţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a actualizat duminică informarea meteo, previzionând că temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a României, local moderate cantitativ, până marţi la ora 10:00.

Ploile continuă în vestul şi sud-vestul României. Nouă judeţe sunt sub atenţionare Cod Galben până luni la ora 12.00. Meteorologii atrag atenţia că precipitaţiile vor grăbi topirea zăpezii.

În acelaşi timp, în Apuseni şi în vestul Carpaţilor Meridionali, la altitudini de peste 1.600 de metri, ninge. Un Cod Galben va intra în vigoare diseară la ora 10.00 şi în sudul şi sud-estul ţării. În opt judeţe şi în Bucureşti va ploua slab şi local se va depune polei. Atenţionarea este valabilă până luni dimineaţa la 8.00, informează stiriletvr.ro

ACTUALIZARE În zona montană înaltă şi în cea mai mare parte a Moldovei va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, iar în celelalte regiuni vor predomina ploile

Îndeosebi pe parcursul zilei de luni (27 decembrie) vor fi perioade în care vântul va prezenta intensificări în zona montană înaltă, cu rafale ce vor depăşi 60-70 km/h, spulberând zăpada.

Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie) vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 60-70 km/h, spulberând zăpada.

Se va depune polei, local în sud-est şi izolat în restul teritoriului.

Îndeosebi pe parcursul zilelor de duminică (26 decembrie) şi luni (27 decembrie) pe alocuri se va depune polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei, în Muntenia, în Crişana şi nord-vestul Transilvaniei.

Pe parcursul zilei de luni (27 decembrie) vântul va prezenta intensificări temporare în regiunile sudice, cu viteze de 40-50 km/h, iar în zona montană înaltă, rafalele vor depăşi 60-70 km/h, spulberând zăpada.

Similare
RECOMANDĂRI