Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

După ce au beneficiat de instruire şi ghidare politică, 13 femei rome şi 7 femei cu nevoi speciale au candidat la funcţii de primar şi consilier

Studiile arată că accesul în viaţa politică din Republica Moldova este limitat pentru femeile cu nevoi speciale şi cele de etnie romă. Deseori, ele se confruntă cu diverse tipuri de discriminare. După ce au beneficiat de instruire şi ghidare politică, din partea unor experţi, 13 femei rome şi şapte femei cu nevoi speciale au candidat la funcţii de primar şi consilier, la alegerile locale din acest an.

Există o serie de obstacole ce împiedică participarea femeilor de etnie romă sau a celor cu nevoie speciale în procesul de luare a deciziior.
 
„Dacă ne referim anume la femeile de etnie romă, am avut situaţii în care femeile au suferit de discriminare etnică şi sexism, aprtidele politice au ezitat să le includă pe lista de partid, iar dacă le-au inclus, atunci femeile, de cele mai multe ori, au nimerit la coada listei”, spune Natalia Duminică, director, Centrul Naţional al Romilor.
 
Şi bărbaţii recunosc că femeile ar trebui să se implice mai mult în procesul decizional.
 
„Consider că femeile ar trebui să fie implicate în procesul decisional deoarece ele cunosc foarte bine problemele anume din interiorul lor. Chiar să luăm şi gospodinele de acasă, ele cunosc atât problemele familiale, cât şi a comunităţii lor de unde provin. Femeile sunt discriminate din considerentul că se presupune că sunt genul slab, dar în ziua de astăzi noi cu toţii observăm că nu este chiar aşa”, spune Şahin Radiţă, reprezentant, Centrul Naţional al Romilor.
 
În ciuda acestor obstacole, şase femei de etnie romă şi alte şase cu nevoi speciale au fost alese consilier local, la ultimele alegeri. Elena Cernei, din satul Găuzeni, raionul Şoldăneşti, suferă de probleme locomotorii încă din copilărie. Asta nu a împiedicat-o, totuşi, să se implice în luarea deciziilor la nivel local.
 
„Noi, persoanele cu dizabilităţi, precum şi femeile rome suntem marginalizate, suntem discriminate. Şi acum, participând la instruirile la care am avut ocazia, de un an de zile, e foarte important pentru că eu, dându-mi candidatura în localitate ca consilieră, oamenii au venit cu iniţiativa de a fi primar în localitate. Noi suntem o forţă, o putere, noi suntem femei care putem să luăm nişte decizii concrete”, spune Elena Cernei, consilier local, salut Găuzeni.
 
În cadrul programelor de instruire politică, desfăşurate pe parcursul unui an, femeile au obţinut abilităţi de lider. Şi Natalia Rădiţă se numără printre femeile care acum culeg roadele muncii lor.
 
„Anume datorită iată acestui program, de care am avut posibilitatea să beneficiez, am hotărât să candidez ca consilieră locală din comunitatea din care fac parte, satul Gribova, raionul Drochia, n-am candidat din partea unui partid, dar ca şi consilier independent”, spune Natalia Rădiţă, conislier local, satul Gribova.
 
Astăzi, aceste femei au venit să împărtăşească experienţa lor din campania electorală.
 
„Atunci când vorbim despre femei în procesul decizional, este extrem de important ca femeile din diferite grupuri să fie în viaţa publică şi să se reprezinte pe sine. Noi avem nevoie să le auzim vocile, să le arătăm necesităţile”, spune Milana Rikanovic, Reprezentant UN Women.
 
Programele de instruire şi ghidare politică au fost susţinute de Centrul Naţional al Romilor şi Asociaţia "Motivaţie" din Republica Moldova, în parteneriat cu UN Women şi finanţate de guvernul suedez.
Similare
RECOMANDĂRI