Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

VIDEO. La Soroca, Nisporeni şi Bălţi s-au organizat activităţi dedicate limbii române

Limba română a fost elogiată în toată Republica Moldova. Oamenii au îmbrăcat straie de sărbătoare, au cules câteva flori din grădină şi le-au depus la monumentele din localitate.

Braţe de flori s-au adunat la busturile scriitorilor din centrul oraşului Soroca. Elevii s-au întrecut în poezii prin care au elogiat limba vorbită în întregul spaţiu românesc.

Locuitorii din Nisporeni şi-au dat întâlnire la casa de cultură, acolo unde au avut parte de un concert pe cinste. Oamenii dau asigurări că limba română este la ea acasă şi la Bălţi, oraş în care locuiesc mai mulţi vorbitori de rusă. La Bălţi a fost organizată o expoziţie de lucrări confecţionate de oamenii care frecventează cercurile culturale.

„Încercăm să promovăm cultura naţională, facem în sitlul naţional diferite păpuşi din pănuşi şi din papură”, a declarat Larisa Carp, profesoară la Şcoala de Arte Plastice, Bălţi.
 
RECOMANDĂRI