Procuratura Anticorupţie vine cu detalii privind percheziţiile efectuate la Ruslan Popov, bănuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Procuratura Anticorupţie vine cu detalii privind percheziţiile efectuate la Ruslan Popov, bănuit de spălare de bani în proporţii deosebit de mari

Procuratura Anticorupţie vine cu detalii privind percheziţiile din această dimineaţă la domiciliul fostului adjunct al procurorului general, Ruslan Popov. Potrivit unui comunicat al PA, percheziţiile au avut loc şi la domiciliul unui complice al acestuia, ambii fiind vizaţi în cadrul unui dosar de spălarea banilor, săvârşite în proporţii deosebit de mari.

În rezultatul percheziţiilor efectuate la domiciliul ex-adjunctului Procurorului General suspendat, au fost ridicate documente şi înscrisuri de ciornă, 3 telefoane mobile, un bloc de sistem, o agendă personală, alte înscrisuri care indică asupra unor mijloace băneşti în euro, respectiv la complicele acestuia au fost depistate şi ridicate 3 telefoane mobile, 2 sticuri şi o carte de vizită, care urmează să fie analizate şi cercetate în ansamblu cu alte probe administrate în cadrul acestei cauze penale.

Procuratura aminteşte că fostul adjunct al procurorului general este suspectat şi de îmbogăţire ilicită. Mai exact, acesta în perioada anilor 2013-2019 a înregistrat dreptul de proprietate asupra bunului imobil vizat pe numele unei persoane interpuse, în scopul tăinuirii veniturilor ilicite  investite în acest bun, care se atribuie la categoria proporţiilor deosebit de mari.

Deocamdată, în privinţa lui Popov nu a fost aplicată nici o măsură procesuală de constrângere. Acesta a fost citat la Procuratura Anticorupţie pentru a i se aduce la cunoştinţă ordonanţa de recunoaştere în calitate de bănuit şi a fi audiat pe marginea circumstanţelor cazului investigat.

Similare
RECOMANDĂRI