Cadavrul unui bebeluş, găsit aseară într-un parc din Chişinău
Vizualizari:

Cadavrul unui bebeluş, găsit aseară într-un parc din Chişinău

Cadavrul unui copil nou născut a fost depistat abandonat în parcul din str. M. Sadoveanu, din sec. Râşcani a capitalei. Dispeceratul Inspectoratului de Poliţie a sec. Râşcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, a fost sesizat în seara de 14 ianuarie în jurul orei 20:00, de către un bărbat, care a găsit trupul micuţului.

La faţa locului imediat s-a deplasat grupa operativă a inspectoratului, procurorul de serviciu, fiind solicitat şi medicul legist, pentru examinarea cadavrului. În urma examinării de către medicul legist s-a stabilit că bebeluşul este de gen feminin, leziuni vizibile pe suprafaţa corpului nu au fost depistate.

Cadavrul a fost îndreptat la CML, pentru a fi stabilită cu exactitate cauza decesului copilului.

Pe caz a fost iniţiat un proces penal, ofiţerii de investigaţiei şi urmărire penală, au dispus un şir de măsuri speciale, întru stabilirea identităţii mamei.

Totodată pe cazul dat angajaţii poliţiei au sesizat Direcţia Protecţiei Drepturilor Copilului.
Similare
RECOMANDĂRI