Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

Campania electorală pentru alegerile parlamentare din februarie 2019 va începe pe 25 ianuarie

La 25 ianuarie începe oficial campania electorală. Decizia a fost luată de Comisia Electorală Centrală, care a aprobat calendariul acţiunilor pentru scrutinul parlamentar. Astfel, oficial, abia de pe 25 ianuarie concurenţii electorali îşi pot face agitaţie electorală şi vor beneficia de timpi de antenă gratuit la televiziunea şi radioul public.

Potrivit calendarului aprobat de Comisia Electorală Centrală, după alegerile din 24 februarie 2019, toate actele necesare pentru validarea scrutinului vor fi transmise Curţii Constituţionale până pe 4 martie 2019. Iar Inalta Curte are la dispoziţie 5 zile pentru a confirma sau infirma legalitatea scrutinului. De asemenea, CEC a stabilit data de 25 ianurie ca fiind ziua când, oficial, va începe campania electorală.
 
ALINA RUSSU, preşedintele Comisiei Electorale Centrale: "Din momentul in care concurentul este inregistrat de către organul electoral trebuie să aibă aceleaşi şanse egale în ceea ce vizează campania electorală, când deja au loc acţiunile şi de agitaţie electorală şi de întruniri cu alegătorii. De aceea campania electorală începe cu 30 de zile până la ziua alegerilor, deja când toţi concurenţii sunt înregistraţi şi pot să-şi realizeze această activitate."
 
Potrivit deciziei Parlamentului, în ziua alegerilor va avea loc şi referendumul consultativ. Comisia Electorală Centrală va stabili suma necesară organizării plebiscitului, care va fi transmisă Guvernului. Iar Executivul urmează să aloce bani în acest sens.

ALINA RUSSU, preşedintele Comisiei Electorale Centrale: "CEC a recepţionat hotărârea adoptată de Parlament cu privire la stabilirea referendumului consultativ, pentru aceeaşi zi de 24 februarie, prima acţiune a CEC va fi estimarea cheltuielilor, devizul de cheltuieli."
 
Cetăţenii care, în ziua alegerilor, se vor afla în străinătate sau cei care sunt domiciliaţi în stânga Nistrului se pot înregistra prealabil până la data de 9 ianuarie. Înregistrarea prealabilă va fi un criteriu care va fi luat în considerare atunci când va fi decis numărul secţiilor de votare.
Similare
RECOMANDĂRI